Un apel telefonic dat miercuri după-amiază, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, anunța descoperirea unei grenade defensive în curtea unui bărbat din municipiul Fălticeni. Imediat, o echipă specializată s-a deplasat la fața locului, constantînd într-adevăr că, în fața locuinței lui Dumitru L., lîngă gard, se afla o sacoșă, în care era o grenadă defensivă. În acel moment, s-a asigurat paza locului de către o patrulă de siguranță publică și s-a solicitat deplasarea specialiștilor pirotehnici pentru ridicarea și distrugerea grenadei. Deși s-a stabilit că respectiva grenadă era din al doilea război mondial, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care sacoșa cu pricina a ajuns în curtea fălticeanului.