O tânără în vârstă de 18 ani, gravidă în luna a șaptea, a încercat să se sinucidă înghițind o parte din medicamentele bunicii. Fata a luat pastile cu pumnul. În urma acestui gest, ea a intrat în comă și a ajuns pe patul de spital. Medicii care o au în grijă spun că starea sa de sănătate este precară, însă copilul nu a avut de suferit.
Veronica P., de 18 ani, din Stulpicani, a fost adusă la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Suceava în data de 12 iulie, la ora 11.40. Tânăra se afla în comă profundă, de gradul III, după ingestia voluntară de medicamente și a fost internată în secția de Anestezie și Terapie Intensivă pentru investigații și tratament de specialitate.
„Pacienta a venit în comă profundă, care pe parcurs s-a superficializat. Sarcina decurge fără probleme, iar speranțele noastre sunt ca tânăra să-și revină complet”, a arătat dr. Tiberiu Brădățan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Suceava.
Veronica P. a încercat să-și pună capăt zilelor în timp ce se afla în vizită la bunica sa. În urma unei dispute cu membrii familiei, tânăra a înghițit o cantitate destul de mare din medicamentele utilizate în mod curent de bătrână.





