Pagube mari

O gospodărie din Stulpicani a fost devastată de un puternic incendiu produs de un scurtcircuit

Incendiul puternic a distrus anexele gospodăriei Și a afectat casa de locuit a proprietarului

Un incendiu devastator pornit în toiul nopții a distrus o gospodărie din comuna Stulpicani, făcând pagube importante. Focul devastator a izbucnit joi dimineață, în jurul orei 03.25, și a fost observat chiar de proprietar. Acesta dormea într-o bucătărie, iar la un moment dat a auzit un trosnet care venea dinspre grajdul gospodăriei. Când a ieșit afară a observat o flacără la ușa grajdului. La fața locului au intervenit trei autospeciale de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Gura Humorului și al Formațiunii de pompieri voluntari Stulpicani, care timp de aproape 4 ore s-au luptat cu flăcările mari și au reușit stingerea incendiului, fără ca acesta să se extindă la alte imobile din apropiere.
În urma incendiului puternic au ars toate cele trei anexe ale gospodăriei, adăpostul de animale, magazia și anexa din lemn, în suprafață totală de 150 de metri pătrați, 120 de metri pătrați din acoperișul casei, producând pagube de aproximativ 70.000 de lei. Cauza probabilă de producere a incendiului, stabilită de pompieri, a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător. Pompierii au reușit să salveze în timpul intervenției bucătăria de vară, o altă anexă și casa învecinată.

O gospodărie din Stulpicani a fost devastată de un puternic incendiu produs de un scurtcircuit
O gospodărie din Stulpicani a fost devastată de un puternic incendiu produs de un scurtcircuit
O gospodărie din Stulpicani a fost devastată de un puternic incendiu produs de un scurtcircuit
O gospodărie din Stulpicani a fost devastată de un puternic incendiu produs de un scurtcircuit
Incendiul puternic a distrus anexele gospodăriei Și a afectat casa de locuit a proprietarului
Incendiul puternic a distrus anexele gospodăriei Și a afectat casa de locuit a proprietarului

Recomandări

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate