În doar trei luni

O firmă fantomă din Dorna Arini a fentat statul cu 700.000 de lei

O firmă fantomă, cu sediul declarat în localitatea Dorna Arini, a adus un prejudiciu bugetului de stat, în doar trei luni, de aproape 700.000 de lei (7 miliarde de lei vechi). Afacerea a fost pusă la punct de un tânăr de aproape 30 de ani, cu domiciliul în Constanța, care în luna mai 2008 a înființat o firmă, SC Olimpius Company SRL, cu sediul în acest județ. Ulterior, în luna august 2008, tânărul afacerist, Ion Clinciu, a transferat sediul firmei în județul Suceava, la o adresă din comuna Dorna Arini.
Neregulile în activitatea acestei firme au fost descoperite în urma verificărilor efectuate de Garda Financiară Suceava, având ca tematică achizițiile de mărfuri intracomunitare.
Comisarul șef al Gărzii Financiare, Ionuț Vartic, a arătat că în perioada iulie – septembrie, SC Olimpius Company SRL a efectuat 15 achiziții de materiale de construcții (sute de tone de oțel beton) și cereale (grâu rapiță, orz), toate din Bulgaria.
El a precizat că în momentul în care comisarii financiari suceveni s-au prezentat la sediul declarat al firmei, din Dorna Arini, la adresa respectivă locuia o familie, membrii acesteia declarând că nu știu nimic despre existența societății respective.
„Având în vedere această situație, am transmis informațiile secției din Constanța a Gărzii Financiare, care a efectuat un control la principalul beneficiar al mărfurilor intracomunitare achiziționate de SC Olimpius Company SRL, respectiv SC Great Ascom SRL. De la această firmă s-au ridicat documentele care certifică relațiile de afaceri dintre cele două firme, constatându-se că valoarea mărfurilor livrate de SC Olimpius Company SRL se ridică la 3,45 milioane de lei”, a explicat Ionuț Vartic.
Dosar penal pe numele afaceristului din Constanța De asemenea, în urma solicitărilor efectuate către Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, s-a descoperit că firma SC Olimpius Company a achiziționat mărfuri de la trei firme din Bulgaria, în sumă totală de 3,178 milioane de lei. Ionuț Vartic a mai precizat că SC Olimpius Company SRL nu a depus la organele fiscale nici o declarație de impozite și taxe sau deconturi de TVA.
„Având în vedere toate aceste informații, organele de control au estimat că veniturile obținute de SC Olimpius Company SRL din comercializarea mărfurilor intracomunitare se ridică la suma de 3,386 milioane de lei, rezultând un prejudiciu adus bugetului de stat de 643.475 lei, reprezentând TVA și 27.971 lei impozit pe profit”, a mai spus Vartic.
El a arătat că instituția pe care o conduce urmează să întocmească o sesizare penală pe numele lui Ion Clinciu, administratorul SC Olimpius Company SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, fals și uz de fals. Vartic a precizat că Ion Clinciu nu este de găsit de organele de anchetă, fiind dispărut de la domiciliul său din Constanța.

Recomandări

Elevii de la „Hurmuzachi” Rădăuți au colectat aproape 2.700 de kg de deșeuri reciclabile într-o singură zi

Florin Pușcașu consideră că firmele românești au nevoie de un sistem de impozitare mai mic și predictibil și de o descentralizare a serviciilor publice

Deputata AUR Veronica Grosu solicită Guvernului reducerea impozitelor pentru a opri închiderea firmelor românești

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini

Afaceristul cu mobilă Vlăduț Luchian, condamnat definitiv și trimis la pușcărie după ce a înșelat 11 persoane