Modernizări

O firmă din Iași a câștigat licitația pentru proiectarea drumului Câmpulung Moldovenesc-Rarău

Firma ieșeană Habitat Proiect a câștigat licitația organizată de Consiliul Județean Suceava pentru executarea proiectului privind modernizarea drumului județean 175 A Câmpulung Moldovenesc-Rarău. Anunțul a fost făcut de președintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, care a declarat că proiectarea va costa 975 milioane de lei, urmând ca, după finalizarea proiectului, să demareze lucrările pentru realizarea acestei investiții. Mîrza a spus că fondurile pentru modernizarea acestui tronson de drum județean vor fi alocate și din creditul de 200 miliarde de lei pe care Consiliul Județean Suceava l-a contractat în cursul anului trecut pentru reabilitarea mai multor căi rutiere din județ. Astfel, Mîrza a spus că o parte din fonduri vor fi alocate și din economiile făcute în urma licitației pentru desemnarea firmei care realizează proiectul, fiind vorba aici de circa 3 miliarde de lei. Reamintim că în cursul acestui an, CJ Suceava a aprobat o hotărâre prin care se asociază cu Consiliul Local Câmpulung Moldovenesc, în vederea reabilitării drumului 175A pe tronsonul către masivul Rarău. Trebuie spus că, în acest moment, drumul dintre Câmpulung Moldovenesc și Rarău este aproape impracticabil, stratul de asfalt fiind degradat în urma calamităților naturale.

Recomandări

„O îmbrățișare cât o lume”, lecția de solidaritate a elevilor de la Liceul Special Câmpulung

„O îmbrățișare cât o lume”, lecția de solidaritate a elevilor de la Liceul Special Câmpulung
„O îmbrățișare cât o lume”, lecția de solidaritate a elevilor de la Liceul Special Câmpulung

Tabăra pentru elevi „Proiectăm viitorul împreună”, organizată de Asociația „Euroactiv” și Colegiul Silvic „Bucovina”

Gheorghe Șoldan consideră că lucrările la autostrada Pașcani – Suceava ar putea să înceapă în această primăvară

Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an
Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an