O casă de avocatură din Cluj-Napoca a obținut, în instanță, anularea plății taxei radio-tv de către persoanele juridice care nu dețin receptoare radio sau de televiziune, în urma unui proces cu Guvernul României și cu Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), sentința nefiind însă definitivă.
Dana Revnic, avocat asociat în cadrul unei case de avocatură, a declarat, ieri, că în cazul în care sentința rămâne irevocabilă „textul legal va fi anulat, iar efectele anulării sunt echivalente cu ale unei abrogări”.
„Anularea se publică în Monitorul Oficial, iar textul legal nu mai există, nemaifiind aplicabilă această taxă radio-tv pentru persoanele juridice care nu au receptoare radio-tv”, a spus Revnic.
Casa de avocatură a fost angajată de societatea clujeană Web Consult SRL pentru a deschide, în septembrie 2008, un proces împotriva Guvernului și a SRR, cerând instanței anularea obligației de a achita taxa radio-tv, deși nu deținea aparat de radio sau televizor.
„Firma nu avea activitate, nu avea curent la sediu, dar era obligată să achite 170 de lei taxa de radio-tv pe anii 2006-2008. Instituirea unei astfel de obligații este nu numai ilegală, ci și imorală, impunând anumitor agenți economici plata unor servicii care nu au fost consumate”, a precizat Dana Revnic.
Potrivit acesteia, prin două sentințe civile din luna decembrie 2008 ale Curții de Apel Cluj s-au anulat articolele 3 alin. 1 din HG nr. 977/ 2003 și art. 3 alin. 1 din HG nr. 978/ 2003, potrivit cărora persoanele juridice române erau obligate să achite taxa radio-tv indiferent de deținerea sau nu a receptoarelor de radio și televiziune.
„Textele normative au fost considerate nelegale de către instanțele de judecată, fiind neconforme cu Legea nr. 41/ 994, de organizare și funcționare a Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune. Potrivit acesteia, persoanele juridice au obligația de a achita taxele radio-tv numai în calitate de beneficiare ale serviciilor prestate de cele două societăți”, a explicat avocatul Revnic.
Potrivit sursei citate, hotărârile de guvern atacate au preluat trunchiat textul legal și au stabilit că persoanele juridice sunt obligate să achite taxele radio-tv indiferent de calitatea lor de beneficiar al serviciilor respective „cu toate că normele constituționale nu permit unui act normativ cu rang inferior – HG – să depășească limitele stabilite de actul normativ superior – Legea”.
Guvernul României și SRR au înaintat recurs care va fi judecat, în luna aprilie, la Înalta Curte de Casație și Justiție.