O fi zis-o Igna și p-asta?

Ieri, Gazeta sporturilor îl omagiază pe Ioan Igna, un important arbitru român, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani. N-am putut citi decât titlul și o trimitere către cele 5 pagini dedicate evenimentului, unde n-am mai avut acces. Cu acest prilej, mi-am adus însă aminte de o întâmplare de-a sa, din anii ’80, pe care nu știu dacă a povestit-o sau nu în ziarul de ieri. Mie mi-a relatat-o bunul meu prieten Costel Gheorghe (da, da, tatăl lui Sebi, marele arbitru de azi), reputat arbitru internațional, care adesea arbitra împreună cu Ioan Igna. E vorba de un meci la Atena, între Panathinaikos și Real Madrid, în Cupa Campionilor, cândva prin anii ’80, la care Igna era „central”, tușierifiind Constantin Gheorghe și… Gheorghe Constantin! Primul circ chiar așa s-a și produs, între Federația Elenăși FRF existând un schimb interminabil de mesaje pe fax, grecii neputând pricepe care e… al doilea tușier, fiind convinși că s-a scris același nume de două ori, inversându-se doar ordinea dintre nume și prenume! După ce s-au lămurit, greu, lucrurile, odată suiți în avionul de Atena, Igna face o ședință cu cei doi tinerei, care nu o mai arbitraseră niciodată pe Real, și le spune că vor primi de la un oficial spaniol… un ceas de aur, cu emblema Real-ului pe cadran! „De unde știi, Ioane?”, întreabă Costel. „Păi, i-am mai arbitrat de 3 ori. Ei au două tipuri de cadouri pentru brigadă: fie ceas, fie un set alcătuit din butoni de cămașăși ac de cravată, tot de aur, și tot cu emblema clubului. Se ține evidența, ca să nu se dea de două ori la rând același cadou. Eu am primit, pe rând, butonii, apoi ceasul, și din nou butonii, așa că de data asta e din nou rândul ceasului!”. Destul de neîncrezători, cei tineri merg împreună cu Igna, după meci, la masa festivă oficială (pe atunci, regulile FIFA/UEFA erau ceva mai umane, și permiteau asemenea întâlniri, fără să se considere fraudă sau mităsau alte alea) unde, pe la o bucată, oficialul Real-ului ține un speech, mulțumește brigăzii pentru prestație și… oferă fiecărui arbitru câte o cutie în care se afla, desigur, câte un ceas de aur! L-am văzut, cred, primul, la sosirea în Suceava, Costel oprindu-se la mine la birou, la OJT, pentru a-l arăta celui mai mare fan Real pe care-l știa.