O fi de rău, o fi de bine….?

Ca mai întotdeauna înaintea meciurilor importante, problemele cu care se confruntă Naționala sunt dintre cele mai serioase: accidentări, ieșiri din formă, dezinteres, ba și psihozele insurmontabile ale selecționerului. Peste toate, și nenorocirea care se abătu asupra lui Pițurcă și care, oricât de antipatic ți-ar fi antrenorul, nu poate să nu-ți stârnească întreaga compasiune față de omul Pițurcă. Asta în timp ce olandezii par a nu avea nici un fel de dureri, eventual în afară de ălea în… acolo! Tratează cu atâta lejeritate întreaga afacere, încât zău că îmi doresc mai mult ca oricând să dăm marea lovitură. Judecând după ultimele evoluții oficiale ale celor două echipe, pot spune că mâna pe inimă că nici una n-a rupt gura târgului. Iar mai puținele puncte din clasamentul „la zi”, noi le avem doar fiindcă avem un joc mai puțin. Înfrângeri avem 0 (zero), exact ca olandezii și bulgarii, ceea ce ar trebui să ne facă să abordăm meciul fără complexe, ba chiar relaxați la gândul că e greu să închei o atât de lungă campanie de calificare fără înfrângere. Iar dacă e să iei, totuși, o bătaie, atunci unde e mai la îndemână decât tocmai în Olanda!? Așa că, lipsiți de presiune în acest sens, ce-ar fi să o exercităm noi asupra lor? Adică să vedem o echipă a României asumându-și măcar o dată în ultimii (prea mulți) ani riscul victoriei? Că m-am cam săturat să jucăm la egaluri fără risc din care să ne alegem doar cu înfrângeri! Mă gândesc că poate acum ar fi momentul să-i vedem reinventându-se ca fotbaliști pe Zicu (care pare să fi acumulat exact maturitatea care-i lipsea), pe Mazilu (care ar fi vremea – dacă nu acum, atunci când? – să-și reamintească de golgeterul cu același nume) pe care-o fi să-l suplinească pe Chivu și pe cel care l-o înlocui pe Pinguin (că oricum nu poate juca la fel de prost și, oricum, va face față mai bine eventualelor contacte fizice). Dacă adăugăm forma excepțională a lui Mutu și siguranța oricăruia dintre cei doi portari, vom vedea că avem motive îndreptățite de speranță. Condiția unică pentru ca acestea să devină realitate ar fi angajamentul total, să zicem ca atunci când le dădeam 5 într-o repriză galezilor. Iar ăia de atunci, artiști ai gazonului, uite să se-nvredniciră și să alerge. Ăștia de acum oare chiar n-or fi în stare s-o facă și ei măcar o dată și pentru Națională? Că la echipele de club mănâncă norii. Vă dau la urmă și numele eroului partidei: Marica.