Un incendiu izbucnit la primele ore ale dimineții de vineri a cuprins casa în care locuia o familie din satul Poiana Mărului al comunei Mălini, o fetiță și părinții acesteia având nevoie de îngrijiri medicale.
Incendiul a izbucnit la acoperișul casei înainte de ora 06.00, când cei din familie se odihneau. Cineva a observat fumul ieșind din acoperiș și a dat alarma. La locul incendiului au ajuns pompierii Detașamentului Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mălini, care au intervenit cu trei autospeciale, și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor ardea acoperișul casei de locuit, construit din lemn cu învelitoare din draniță, existând pericolul de propagare la întreaga locuință și la anexele gospodărești. Flăcările au distrus acoperișul casei pe o suprafață de 60 de metri pătrați și obiecte de mobilier din bucătărie, degradându-se și pereții portanți ai locuinței. În timpul intervenției de stingere proprietarul casei, în vârstă de 37 de ani, soția acestuia, în vârstă de 35 de ani, și fetița lor în vârstă de 12 ani au suferit atacuri de panică, toți trei având nevoie de intervenția paramedicilor care le-au acordat îngrijiri medicale. După acordarea primului ajutor și stabilizarea emoțională a membrilor familiei, aceștia au refuzat transportul la spital. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost, conform celor stabilite de pompieri, efectul termic generat de coșul de fum neizolat față de materialele combustibile. După două ore de intervenție focul a fost lichidat, pompierii reușind să salveze restul casei de locuit, bucătăria de vară și adăpostul de animale.