Doi copii, unul de doi ani și altul de un an și patru luni, au ajuns sâmbătă la Spitalul Județean de Urgență Suceava, în secția de Chirurgie Infantilă, cu arsuri puternice pe corp. Micuții s-au rănit într-un moment de neatenție al părinților, primul după ce a vărsat peste el o oală cu apă fierbinte, iar cel de-al doilea după ce a căzut de pe cuptor pe plita încinsă.
Davidel Viorel S., în vârstă de 2 ani, din Volovăț, a fost internat în cea mai mare unitate sanitară suceveană cu arsuri de gradul II pe torace, abdomen, coapsa stângă, brațul și antebrațul stâng.
„Am pus niște apă la încălzit pe aragaz, într-o oală mai mare, iar când a fost fierbinte am dat-o deoparte. Băiatul era în încăpere cu mine, eu făceam ceva treabă și n-am remarcat la timp când s-a dus la oală și a vărsat o parte din conținut pe dânsul”, a povestit mama condițiile în care copilul său de numai 2 ani a suferit leziunile respective.
Romina C., în vârstă de un an și patru luni, a fost internată în Spitalul Județean de Urgență cu arsuri de gradul II și III la mâna stângă și la ambele picioare. Fetița a căzut de pe cuptor direct pe plita încinsă, într-un moment în care mama sa era ocupată cu ceilalți copii.





