O fetiță de numai un an și nouă luni a căzut de la etajul trei al unui bloc



Ambulanță (foto generic)
Ambulanță (foto generic)

Incident grav în după-amiaza zilei de joi, 6 martie, la un bloc din cartierul Burdujeni, zona Orizont. O fetiță de numai un an și nouă luni a căzut de la etajul trei al apartamentului în care locuia împreună cu familia.
Mama, care mai are doi copii care în momentul incidentului se aflau afară la joacă, efectua o serie de lucrări de curățenie. La un moment dat, a deschis larg unul din geamuri cu intenția de a aerisi casa.
Într-un moment de neatenție al mamei, fetița s-a urcat pe un pat aflat în dreptul pervazului geamului.
De pe pat a urcat pe pervaz și a căzut de la etajul trei pe acoperișul scării, după care s-a rostogolit pe aleea din fața blocului, mai exact de la încă 3 metri înălțime.
Un bărbat aflat în zonă a observat copilul căzut și a alertat ambulanța sunând la serviciul de urgență 112.
La spital, micuța a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, contuzie cervicală și contuzie toraco-abdominală.
Fiind vorba de un astfel de eveniment, au fost anunțați și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, care urmau să facă o anchetă pentru a stabili dacă este cazul să ceară măsuri împotriva mamei.



Recomandări

Blocul afectat de explozia de acum trei ani din Burdujeni, luat în stăpânire de pisici, iar proprietarii sunt pe drumuri și acum