Panică în bloc

O femeie și-a scos copiii afară din locuință și a dat drumul la gaz, amenințând că se sinucide

Panică vineri după-amiază într-un bloc de pe strada Dimitrie Leonida din municipiul Fălticeni, acolo unde proprietara unui apartament de la etajul I și-a dat cei doi copii minori afară din locuință, s-a baricadat în interior, a dat drumul la gaz și a amenințat că se sinucide.
Vecinii au sunat disperați la 112, cerând ajutorul autorităților. Nebunia a început în jurul orei 17.30, inițial femeia cu pricina, Gabriela I. (37 de ani) amenința că se aruncă de la balcon. Apoi, s-a răzgândit și a dat drumul la gaz. Riscul unei explozii i-a panicat și mai tare pe vecinii care au ieșit în fața blocului.
Pompierii nu au reușit să o convingă pe femeie să dea drumul la ușă, situație în care, potrivit datelor furnizate de poliție, a fost nevoie de o intervenție în forță, ușa imobilului fiind spartă.
Gabriela I. a fost găsită intoxicată cu gaz, însă nu în stare gravă.
Femeia a susținut că a vrut să-și ia zilele, dând vina pe situația financiară precară și neînțelegerile cu părinții.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu, Gabriela I. nu este la prima tentativă de suicid.
Femeia va fi internată la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Suceava.

Recomandări

La perchezițiile de la cabana primarului Reziuc din Dragomirna nu a fost găsit pistolul cu care și-ar fi amenințat concubina

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol
Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol

Soț și soție, trimiși în judecată pentru violențe unul față de altul. Femeia este și arestată, pentru că a lovit cu cuțitul