Accident

O femeie militar profesionist, beată turtă la volan, a dat cu mașina peste un om și a fugit

Șoferița adusă la spital pentru recoltarea de sânge. Foto Radio Dorna
Șoferița adusă la spital pentru recoltarea de sânge. Foto Radio Dorna

O tânără în vârstă de 31 de ani, angajată la Ministerul Apărării Naționale, fiind militar profesionist, a provocat un grav accident, marți seară, la Vatra Dornei. Cel mai grav este că tânăra era în stare avansată de ebrietate și a și părăsit locul accidentului.
În jurul orei 20.00, pe strada Bârnărel din municipiul stațiune, un biciclist în vârstă de 65 de ani, care, rezultă din primele date, se deplasa pe marginea drumului, pe lângă o bicicletă, a fost acroșat de o mașină.
Bărbatul de 65 de ani a fost preluat de o ambulanță cu leziuni grave la cap.
Mașina nu a fost găsită la fața locului, iar polițiștii au găsit-o ulterior la câteva sute de metri de locul accidentului. Femeia de la volan, Andreea Dascălu, era atât de beată încât a fost găsită cu capul pe volan, aproape dormind.
Aparatul etilotest a arătat o alcoolemie imensă, de 1,72 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, probele biologice au confirmat alcoolemia uriașă, respectiv 3,35 la mie prima probă și 3,06 la mie proba a doua.
Conform colegilor de la Radio Dorna, tânăra este militar profesionist, angajată în cadrul unității militare din Prundu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.
Având în vedere statutul celei care a provocat accidentul, ancheta se va desfășura sub coordonarea directă a unui procuror militar de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iași.
Cu privire la biciclist, acesta a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, cu un traumatism deschis la nivelul capului. Bărbatul de 65 de ani era stabil.
În cauză a fost deschis dosar penal privind infracțiunile de „vătămare corporală din culpă”, „conducere sub influența alcoolului” și „părăsirea locului accidentului”.
Prin ordonanța procurorului militar de caz, ieri s-a dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore începând cu ora 19:10, urmând a se formula o propunere de luare a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Militar Iași.
”Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală și împreună cu măsura preventivă a reținerii dispuse au ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași.

Biciclistul accidentat
Biciclistul accidentat
Șoferița adusă la spital pentru recoltarea de sânge. Foto Radio Dorna
Șoferița adusă la spital pentru recoltarea de sânge. Foto Radio Dorna

Recomandări

Tineri inconștienți pe șosele: a condus beat și fără permis și s-a izbit într-un gard, deși avea deja dosar penal pentru infracțiuni rutiere

Arestat după ce a condus prin Suceava beat turtă și fără permis. Polițiștii l-au oprit după ce a ocolit o „cocoașă”