O femeie din Cornu Luncii, Paraschiva Boboc, a fost sărbătorită ieri la împlinirea unui secol de viață. La ceas aniversar, i-au fost alături familia, întreaga comunitate din satul Șinca – comuna Cornu Luncii, dar și autoritățile locale. Primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, i-a oferit femeii titlul de Cetățean de Onoare al comunei Cornu Luncii și 1.000 de lei.
Respectată în comunitate, iubită în familie, tanti Paraschiva a trecut prin multe greutăți, dar nu s-a dat bătută. A trecut prin două războaie mondiale, prin perioade de foamete, de boli, prin vremuri de restriște, o Revoluție și a crescut doi copii. Viața nu a fost ușoară cu femeia, însă a trecut cu demnitate peste toate încercările și a reușit să ajungă la o vârstă la care mulți nici nu visează, 100 de ani. Unii ar spune că Paraschiva Boboc a primit de la Dumnezeu acest dar, al vieții îndelungate, reușind să aibă urmași până la a treia generație.
Viață cu multe sacrificii
Femeia a povestit că a absolvit doar 4 clase, pentru că, după moartea tatălui ei, a fost nevoită să renunțe la studii și să își ajute familia la câmp. La 21 de ani, Paraschiva s-a căsătorit cu Alecu Boboc, fiu al satului Șinca – Cornu Luncii, cu care are doi fii: Vasile și Viorel. Femeia și-a crescut cei doi copii, cu multe sacrificii. Cel puțin opt ani, în lipsa bărbatului, care a fost plecat pe front, în război, patru ani, și apoi prizonier în Ucraina alți patru ani, Paraschiva și-a hrănit, îngrijit, educat singură băieții.
După război, familia Boboc a rămas în sat, soțul Paraschivei lucrând la fabrica de cherestea Sasca, deținută de familia de evrei Buium. După înființarea CAP-ului, Paraschiva Boboc a lucrat în agricultură, până la ieșirea la pensie. Femeia are patru nepoți – Mircea, Liliana, Rodica, Cezar – și patru strănepoți.
Pacea interioară, secretul longevității
Întrebată care sunt secretele longevității, tanti Paraschiva a spus că o viață sănătoasă, cu o alimentație sănătoasă și o starea de bine, un fel de a privi viața la modul cel mai optimist posibil. „Niciodată să nu îți pierzi nădejdea”, a spus bătrâna. Ea a lăsat să se înțeleagă că cea mai importantă dintre toate, cea din care se nasc celelalte, este, de fapt, componenta interioară: „pacea din suflet”. „Dacă oamenii ar avea inima liniștită și ar sta mereu într-o stare de pace interioară, ar putea trăi și un secol”, a spus sărbătorita.
Primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a felicitat-o personal pe tanti Paraschiva, la împlinirea celor 100 de ani, i-a urat multă sănătate, bătrânețe ușoară si un călduros „La mulți ani!”. Nu au lipsit florile, tortul aniversar și bucatele pregătite de familie, “de cei tineri”, ca la o mare festivitate, în semn de respect pentru sărbătorită, pentru toți anii în care tanti Paraschiva era gazda și îi primea cu mare ospitalitate la masă pe toți cei care-i călcau pragul.
Aniversare
O femeie din Cornu Luncii, sărbătorită la împlinirea unui secol de viață
