Recompensa unei femei care a găsit un portofel pe stradă și s-a dus la domiciliul proprietarului pentru a i-l returna a fost una pătată cu sânge, după ce respectivul a atacat- o cu un cuțit și a tăiat-o la o mână.
Incredibila poveste s-a petrecut joi după-amiază, pe raza comunei Dumbrăveni.
Fănica A., în vârstă de 48 de ani, mergea pe un drum comunal și, la un moment dat, a găsit un portofel pe drum. L-a deschis și observat că nu sunt bani, ci doar actul de identitate al unui consătean, un bătrân în vârstă de 76 de ani, Petru B..
„Femeia s-a deplasat la domiciliul respectivului, pe care l-a găsit în curtea casei, i-a spus că i-a găsit portmoneul și l-a întrebat dacă vrea să-i dea o recompensă, moment în care suspectul a lovit-o cu un cuțit în zona mâinii drepte”, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu.
Fănica A. a sesizat poliția despre incident, iar agenții ajunși la fața locului au găsit într-unul din buzunarele de la pantalonii septuagenarului cu cuțit cu mâner din lemn.
Polițiștii au solicitat intervenția unui echipaj de ambulanță, întrucât victima acuza dureri la mână, fiind transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.
Bătrânul le-a spus polițiștilor că a acționat în acest mod bănuind că femeia a fost cea care i-a furat de fapt portofelul.
„În cauză, se efectuează cercetări față de agresor sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și portul fără drept al cuțitului”, a precizat inspectorul principal Epureanu.





