O femeie în vârstă de 56 de ani, din Fălticeni, a fost bătută crunt de un individ necunoscut, chiar în scara blocului în care locuiește. Țipetele Vioricăi Bucătaru au fost auzite din apartament de cei din familie, însă când au ieșit, agresorul dispăruse. Femeia a fost transportată de urgență la spitalul din Fălticeni, de unde a fost transferată la o secție specializată a unui spital din municipiul Iași.
Incidentul a avut loc duminică la prânz, în jurul orei 12.30, în scara unui bloc situat pe strada Maior Ioan din municipiul Fălticeni. În momentul în care Viorica Bucătaru, de 56 de ani, a intrat în scara blocului, a fost atacată de un individ care a intrat imediat după ea. Individul a lovit-o cu bestialitate în principal în zona capului, trântind-o la pământ. Țipetele ei disperate au fost auzite de fiica și soțul ei care se aflau în casă și care au ieșit imediat să vadă ce se întâmplă. Ei au găsit femeia la pământ, plină de lovituri, însă între timp autorul agresiunii dispăruse pe ușa blocului. Un echipaj al ambulanței a preluat-o pe femeie și a transportat-o de urgență la Spitalul Municipal Fălticeni. În urma evaluării făcute de medici, aceștia au luat decizia transferării acesteia la un spital din municipiul Iași, unde în cursul nopții ce a urmat a fost operată de urgență.
Femeia nu-și poate închipui de unde i se trage această nenorocire, pentru că nu avea dușmani, fiind acostată și bătută cel mai probabil fără un motiv anume. Polițiștii au demarat o anchetă pentru identificarea și prinderea celui care a bătut-o în asemenea hal pe femeie și împreună cu familia fac un apel la cei care l-ar fi văzut pe individ prin zona blocului unde s-a petrecut agresiunea, să ofere orice informații care pot duce la prinderea lui.
Agresiune
O femeie a fost bătută crunt în scara unui bloc din Fălticeni
