O fată de 16 ani a ajuns la spital după ce o petardă i-a explodat în mână

O fată de 16 ani a ajuns la spital după ce o petardă i-a explodat în mână FOTO www.radiocluj.ro

O fată de 16 ani a fost rănită după ce o petardă i-a explodat în mână. Incidentul a avut loc duminică noapte, în jurul orei 21, în orașul Cajvana. După ce a aprins petarda, datorită manevrării greșite, aceasta i-a explodat în mâna dreaptă. Minora a fost transportată cu mașină de ocazie la Centrul de primiri urgențe Cajvana și apoi la Spitalul Municipal Rădăuți. De aici cu ambulanța a fost transportată la Spitalul Județean Suceava unde, după ce i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate, a fost externată.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, ce urmează a fi soluționat procedural, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor