O excursie de neuitat – spectacolul naturii pentru șapte copii cu rezultate frumoase la învățătură

Cei șapte copii fac parte din grupa de cateheză de la Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava și au fost însoțiți de părintele Justinian Cojocar
Cei șapte copii fac parte din grupa de cateheză de la Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava și au fost însoțiți de părintele Justinian Cojocar

Șapte copii cu rezultate excepționale la învățătură, mulți dintre ei cu premii la olimpiadele și concursurile școlare, au mers în perioada 24-31 iulie într-o excursie de neuitat. „Splendid, fantastic, superb, spectaculos”, au spus copiii la sfârșitul excursiei.
Copiii fac parte din grupa de cateheză de la Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava. Ei l-au avut în mijlocul lor pe părintele Justinian Cojocar, alături de care au învățat atât de multe lucruri folositoare și cu care au călătorit până acum în locuri minunate din țară și străinătate.
Circuitul european a fost de 8 zile. S-au vizitat Budapesta, Viena, Berlin, Copenhaga, Malmo, Oslo și Bergen.
Una dintre cel mai frumoase locații din lume, Viena, i-a impresionat pe copii. Biserica „Sfântul Ștefan” și Piața centrală au fost vizitate. De asemenea, o impresie frumoasă au lăsat și Palatul Schonnbrunn și grădinile pline de flori și fântâni arteziene. Centrul vechi al Vienei inundă de frumusețe și eleganță, de artă frumoasă și stil fin, desfătând privirea și cultivând mintea.
Berlinul s-a bifat cu Poarta Brandemburg și zidul. Domul din Berlin copleșește vizitatorul cu maiestuozitatea construcției.
Călătoria din Germania în Danemarca s-a făcut cu feribotul. A fost o experiență nemaipomenită.
Copenhaga, orașul plin de canale navigabile, asemeni Veneției și Rotterdamului, a însemnat pentru copii o altă lume, mai tare ca aceea din povești. Palatul regal din Copenhaga, aflat în apropierea Operei și a Muzeului tradițional danez, a fost vizitat. S-a văzut schimbarea impresionantă a gărzii de la palat. Timp de un ceas s-a făcut un tur cu vaporașul pe canalele minunatului oraș Copenhaga.
Drumul a continuat spre nordul Europei, până la Oslo. Centrul orașului este dominat de noua construcție a Operei din Oslo, care duce spre port. Muzeele din Olso sunt magnifice. Corăbiile vikinge au fost admirate și cu toții au văzut măiestria navigatorilor vikingi care stăpâneau mările la început de mileniu al doilea. Muzeul „Fram” a fost cireașa de pe tort din Oslo. Copiii au putut să afle despre istoria expedițiilor polare, navele vechi folosite la aventurile polare, animalele polare care erau expuse împăiate, la loc de cinste Ursul Fram, toate în încăperi moderne cu explicații simple și clare, cu grafică și tehnologie de ultimă generație.
Punctul culminant al excursiei a fost orașul Bergen, numit și poarta de intrare în fiorduri. Două zile minunate s-au petrecut în Bergen. Portul este o adevărată civilizație maritimă, cu nave, vaporașe, feriboturi, bărcuțe. Dimineața pescarii își etalau prăzile: somon, creveți, crabi, pești de toate felurile, culorile și mărimile. O panoramă frumoasă a orașului Bergen și a fiordurilor s-a văzut de pe Muntele Floyen. Copiii au urcat cu funicularul, un tren care urcă pe calea ferată pe stâncă, în plan înclinat abrupt. Au făcut caiac pe lacul de pe munte, distrându-se.
Fiordurile, cunoscute de copii doar din cărți și imagini, au fost de-a dreptul excepționale. Dumnezeu a binecuvântat Norvegia cu frumuseți ale naturii unice. O croazieră de trei ore a însemnat pentru copii momente unice, în care au stat pe punte, în bătaia vântului și a soarelui cam zgârcit cu căldura, admirând fiordurile. Munții abrupți se prăvăleau în apa curată ca lacrima. Copacii creșteau în cele mai neobișnuite locuri, umezeala fiind din abundență. Apa țâșnea din munte formând adevărate cascade, minuni ale naturii. Și totuși oamenii trăiau în aceste locuri izolate. Cu bărcuța ori pe drumurile înguste, dar asfaltate și foarte bune, fără gropi, oamenii aveau legături cu Bergen, cu orașul – poartă a fiordurilor.
Toate frumusețile acestea vorbesc de existența unui Creator, care a făcut totul frumos. Omul e dator să fie gingaș și protector cu natura, să o admire, să se bucure de ea și să se simtă bine, mulțumind permanent lui Dumnezeu că s-a învrednicit să guste și să se desfete cu aceste mărgăritare.
Această excursie face parte din strategia Asociației Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei” de culturalizare și de descoperire a locurilor frumoase din Europa noastră creștină. Copiii merituoși, în decursul anilor, au vizitat mănăstirile din Bucovina și Neamț, Rarăul, Ceahlăul, Ucraina în aprilie cu Poceav și Kiev.
Această excursie nu se putea face doar cu finanțarea Asociației Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei”, prin reprezentantul ei, părintele Justinian Cojocar. Mașina pusă la dispoziție de Asociație a parcurs cu bine 7000 de km, iar șoferul-ghid (părintele Justinian Cojocar) a dus la bun sfârșit aventura. Pentru ca excursia să fie accesibilă ca preț, părinții au contribuit cu o parte din cheltuieli. Un rol important l-au avut comunitățile românești din Scandinavia (Parohia Ortodoxă Română din Copenhaga și Parohia Ortodoxă Română din Bergen) și Mănăstirea „Sfinților Martiri Brâncoveni” din Nurnberg, din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, care au ajutat enorm ca visul copiilor să fie îndeplinit. Pentru aceasta le mulțumim și rugăm pe Bunul Dumnezeu să le răsplătească jertfa!
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, aventura va continua…
Asociația Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei”

O excursie de neuitat - spectacolul naturii pentru șapte copii cu rezultate frumoase la învățătură

Recomandări

100 de copii și tineri, prezenți la a XVII-a ediție a Concertului de colinde organizat de Asociația „Sfântul Mitropolit Dosoftei”

„Pentru prima dată la mare” – Ediția a II-a: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților oferă o vacanță de neuitat copiilor silitori din familii vulnerabile

220 de colindători, în special copii și tineri din întreg județul, au participat la Concertul extraordinar „Colinde”, ediția a XVI-a