Dincolo de suspansul apărut parcă de nicăieri în campionatul nostru, săptămâna aceasta este cea a semifinalelor europene. Bineînțeles, Liga Campionilor ia caimacul cu întâlnirea dintre Barcelona și Bayern. Orice discuție pleacă de la acel 7-0 cumulat de acum doi ani, administrat catalanilor, dar când pe banca nemților nu se afla Guardiola. Iar cel de-al doilea reper este chiar Pep, cu a sa reîntoarcere pe Camp Nou ca adversar. Peste acestea se suprapune situația actuală a celor două echipe, cu o discrepanță atât de neașteptată în favoarea Barcelonei, încât te întrebi dacă nu cumva e o capcană. Bayern a ajuns ca Steaua, abia mai adună jucători pentru foaia de joc, fiind capabilă să lege niște rezultate negative greu imaginabile. După ce a riscat eliminarea din LC cu Porto, când Guardiola se declara conștient că doar trofeele de pe plan intern sunt insuficiente pentru un club de talia lui Bayern, iată că unul dintre ele, Cupa, s-a și volatilizat, ba chiar într-un mod deplorabil, bavarezii ratând toate cele patru lovituri de departajare executate în meciul cu Dortmund! Culmea, exact ca Barcelona în `86, numai că atunci Duckadam n-a beneficiat de trei șuturi necadrate. A mai venit și o înfrângere în campionat, chiar dacă asumată, iar o eventuală eliminare acum, cu această Barcelona plesnind de sănătate, ar însemna un eșec major. Dar Bayern are această forță de regenerare incredibilă, nivelarea lui Porto la retur stă mărturie. Nu m-aș încumeta să merg pe mâna vreunei echipe, sper doar ca ambele să ne bucure cu fotbal.
În cealaltă semifinală, evident că Realul este mare favorită, dar eu o văd pe Juve capabilă de marea surpriză. În timp ce băieții lui Ancelotti au treabă etapă de etapă în campionat, italienii câștigă doar din inerție, cel de-al patrulea titlu consecutiv fiind o formalitate, bifată și ea sâmbătă. Astfel că jucătorii lui Juve sunt mult mai liniștiți mental, iar de aici pleacă totul. După ce i-au eliminat urât pe cei de la Monaco, pentru că altfel nici nu era posibil, se pot ridica la înălțimea adversarilor. Oare va înscrie Morata clasicul gol al ”ex”-ului?