Educație

O elevă din județ candidează pentru un mandat în fruntea Consiliului Regional al Elevilor Nord-Est

Ioana Mureș, președinta Consiliului Județean al Elevilor. Foto: Ionuț Dragoi
Ioana Mureș, președinta Consiliului Județean al Elevilor. Foto: Ionuț Dragoi

Ioana Mureș, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și președinta Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Suceava, candidează pentru președinția Consiliului Regional Nord-Est (Iași, Botoșani, Neamț, Suceava, Bacău, Vaslui).
Alegerile vor avea loc în perioada 11-13 februarie, la Oradea, prilej cu care vor fi organizate și o serie de dezbateri ce vizează problemele din mediul educațional preuniversitar.
Consiliile Elevilor (județene, regionale și Consiliul național) sunt structuri reprezentative ale elevilor, care apără și promovează drepturile și interesele acestora și care vizează implicarea lor în actul educațional, viața civică, socială și culturală.
Ioana Mureș a declarat că își dorește acest mandat datorită competențelor sale de leadership, organizare și management dobândite în urma implicării sale în Consiliul Elevilor și în activități extracurriculare. „Pot afirma că odată cu implicarea mea în Consiliul Regional al Elevilor Nord-Est, voi ajuta la dezvoltarea și mediatizarea acestei structuri, cât și la reprezentarea productivă a intereselor reale ale elevilor. Consider că, în primul rând, pentru a rezolva problemele elevilor, trebuie să știm care sunt”, a menționat Ioana Mureș.
În acest sens, eleva a spus că va propune demararea unui proiect prin care fiecare Consiliu Județean al Elevilor să se asigure de implementarea în fiecare școală a unui sistem prin care fiecare elev să își poată exprima sugestiile, să poată reclama abuzurile și problemele, urmând mai apoi ca această structură să centralizeze rezultatele și să le trimită către Consiliul Regional al Elevilor.
Având acest sondaj realizat, Ioana Mureș a precizat că va putea vedea exact care sunt problemele principale ale elevilor.
„Cele identificate de mine până acum și pe care le consider foarte serioase sunt lipsa de cunoaștere a drepturilor (și a legislației din acest domeniu), lipsa de curaj în semnalarea problemelor și necunoașterea efectivă a existenței unui Consiliu al Elevilor ce poate fi aproape de elev, ajutându-l să-și depășească problemele și să-și apere drepturile”, mai spune Ioana.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”