Scandal

O doctoriță i-a tăiat curentul de la cabinet unei colege



Doctorița Liliana Florea, rămasă fără curent electric
Doctorița Liliana Florea, rămasă fără curent electric

Cele două doctorițe de familie din satul Măriței, comuna Dărmănești, au intrat în conflict deschis de la factura la curent, una dintre ele tăindu-i celeilalte energia electrică. Pacienții cadrului medical rămas fără curent la cabinet s-au adresat redacției noastre, nemulțumiți că neînțelegerile dintre cele două îi afectează pe ei. Dozele de vaccin, aduse de peste drum Cele două doctorițe aflate în litigiu sunt Domnica Șveduneac și Liliana Florea. Prima, care are cabinetul la parterul dispensarului din sat, este cea care a tăiat curentul colegei, care are cabinetul cu un etaj mai sus.
„A fost un contor electric jos, la care eram racordate noi două, plus medicul stomatolog. Recent, dentistul, sătul de reproșurile doamnei Șveduneac, și-a pus contor electric separat. Tot timpul ne trimitea facturile să le plătim numai noi. Când m-am dus la ea cu o factură, să achite o sumă și dumneaei, a început scandalul și a chemat un angajat de la E.ON care mi-a scos siguranța și m-a lăsat fără curent” este versiunea doctoriței Liliana Florea, cea rămasă fără energie electrică.
Pacienții au de suferit din mai multe motive. Lista cu medicamentele compensate, aflată în baza de date a calculatorului, nu poate fi accesată, iar copiatorul nu mai poate fi nici el folosit. În lipsa frigiderului, dozele de vaccin au fost mutate în casa unei asistente care locuiește în zonă, fiind aduse la cabinet când este nevoie de ele.
„Am rezolvat parțial problema accesului la baza de date cu un laptop, încercăm să ne descurcăm cum putem. Când avem nevoie de un vaccin, trecem drumul la asistentă și îl aducem la cabinet”, a explicat Florea.
Fiecare cu dreptatea ei De cealaltă parte, doctorița Șveduneac are o altă variantă asupra lucrurilor.
„Șase luni am plătit numai eu factura, nu sunt societate de binefacere. Ne punem contor separat și am rezolvat toate problemele”, spune femeia, care susține că regretă situația în care s-a ajuns. Doctoriței Liliana Florea i s-ar putea reproșa faptul că deși a fost lăsată fără curent electric încă de pe 22 august, marți 2 septembrie, când reporterii Monitorul au ajuns la fața locului, aceasta abia se pregătea să trimită o serie de hârtii către E.ON, în vederea racordării la energia electrică.
Cele două doctorițe stau în chirie în cabinete, aflate încă în proprietatea primăriei din localitate. Ambele spun că intenționează să le cumpere, condiții în care această separare este considerată absolut necesară.


Doctorița Sveduneac susține ca a plătit singură factura timp de 6 luni
Doctorița Sveduneac susține ca a plătit singură factura timp de 6 luni
Doctorița Liliana Florea, rămasă fără curent electric
Doctorița Liliana Florea, rămasă fără curent electric


Recomandări

A mers la Urgențele spitalului din Suceava, a solicitat să i se facă avort și a înjurat medicul care i-a explicat că în UPU nu se poate

A mers la Urgențele spitalului din Suceava, a solicitat să i se facă avort și a înjurat medicul care i-a explicat că în UPU nu se poate