Cazul crimei de la Viena

„O cronometra cât timp face de la serviciu până acasă, era obsesiv de gelos”



Oana Placintă
Oana Placintă

Oana Plăcintă (26 de ani), tânăra omorâtă săptămâna trecută într-un apartament din Viena de fostul ei iubit, tot român, va pleca astăzi pe ultimul drum.
După trei ani în care a reușit să învețe foarte bine limba germană, după ce a reușit să avanseze de la cameristă la recepționeră într-un hotel din zona centrală a capitalei Austriei și să fie apreciată de toți cei care au cunoscut-o acolo, departe de casă, Oana a sfârșit într-un mod absolut terifiant, înjunghiată în gât și în piept cu un cuțit de 40 de centimetri de tânărul cu care avusese o relație de câteva luni, Valentin Ștefan Constantin (29 de ani), din județul Olt.
Trupul neînsuflețit al tinerei a fost adus în țară în această săptămână și depus la Biserica Sf. Cruce din cartierul Obcini al municipiului Suceava.
„De ce a trebuit să se întâmple asta… de ce, de ce, că nu merita Oana așa ceva… of, Oana, de ce Oana, de ce nu ai venit la mama, să-i spui, să nu te duci… iubita mea”, își plângea durerea mama îndoliată.
I-au spus tatălui, singurul rămas acasă, că a fost un accident
Din după-amiaza zilei de 24 iulie a.c., când a aflat cutremurătoarea veste a fiicei ei, plânge întruna. Mama Oanei lucra împreună cu fiica ei, la același hotel, Donauwalzer. În Viena, cu ele, se afla și fratele Oanei, Cristi. Acasă, la Suceava, într-un apartament dintr-un bloc de peste drum de biserica „Sf Cruce”, rămăsese doar tatăl.
„M-au sunat miercuri seară (n.r.-pe 24 iulie). Inițial, mi-au spus că a fost un accident, iar joi mi-a spus că a murit”, își găsește cu greu cuvintele tatăl Oanei.
Au încercat să-l protejeze și să-i spună mai pe ocolite, însă el, tatăl, mărturisește că a simțit că e ceva în neregulă cu fiica sa.
Tineri în sicrie
În capela în care depusă tânăra suceveancă se mai afla un sicriu. Încă o dramă. A unui tânăr din Suceava, căsătorit, tatăl unei fetițe. Făcuse un infarct și s-a dus la Târgu-Mureș pentru o intervenție chirurgicală obișnuită. A murit cu câteva ore înainte de operație. Inima i-a cedat.
Două familii dărâmate în câteva clipe. Părinți în fața celui mai mare blestem, acela de a-și îngropa propriii copii.
„Dacă întârzia o lua cu întrebări, unde-ai fost, ce-ai făcut și cu cine ai fost…”
Fratele Oanei Plăcintă era coleg de muncă cu asasinul surorii sale. Nu îl știa foarte bine, pentru că lucrau în departamente diferite, dar nu îl credea niciodată în stare de așa ceva.
În ziua crimei, când a ieșit de la muncă, a văzut mașini de poliție, ambulanță și mult sânge în fața scării unde până o vreme a locuit sora sa împreună cu fostul său iubit, tânărul din Olt, în apartamentul acestuia.
Ajuns acasă, a sunat la hotel să vadă ce face sora sa și i s-a spus că e plecată de două ore de la serviciu. Atunci a realizat că ar fi putut păți ceva rău, mai ales că, cu o seară înainte, fostul prieten al surorii sale i-a trimis un mesaj în care i-a scris că nu își poate imagina viața fără ea.
„În acea după-amiază (n.-r.-24 iulie), acest individ i-a trimis încă un sms că se simte rău și a rugat-o să meargă împreună cu el la spital. Sora mea fiind foarte sufletistă, sărea în ajutor pentru oricine, s-a dus imediat la el”, povestește fratele victimei.
Cristi Plăcintă explică că în urmă cu aproximativ trei săptămâni, sora lui a venit împreună cu mama lor acasă, în concediu, iar fostul iubit al Oanei a venit la câteva zile tocmai până la Suceava, încercând să se împace cu tânăra de 26 de ani.
„El era foarte posesiv, gelos, o cronometra cât timp face de la hotel până acasă , dacă întârzia o lua cu întrebări, unde-ai fost, ce-ai făcut și cu cine ai fost…”, mărturisește fratele tinerei ucise.
În privința criminalului, știe că e la închisoare. Valentin Ștefan Constantin a încercat să se sinucidă după ce a comis monstruoasa fapta, tăindu-și venele. S-a târât până la o secție de poliție, a spus ce a făcut și a leșinat.
Medicii i-au salvat viața, iar acum zace într-o celulă, probabil pentru mulți ani de acum încolo. Iar Oana, la doi metri sub pământ.
„Durerea asta o să rămână în suflet toată viața pentru noi, nu o să treacă niciodată”, e devastată de durere și mătușa Oanei, Ștefănica Scutăreanu.



Mama Oanei, devastată de durere
Mama Oanei, devastată de durere
Hotelul la care lucra Oana
Hotelul la care lucra Oana
Tatăl Oanei Placintă
Tatăl Oanei Placintă
Fratele Oanei
Fratele Oanei
Părinții Oanei își duc astăzi (sâmbăta) fiica pe ultimul drum
Părinții Oanei își duc astăzi (sâmbăta) fiica pe ultimul drum
Oana Placintă
Oana Placintă


Recomandări