O contestație OCIDO privind retragerea acreditărilor pentru 224 de observatori, declinată BEC



Tribunalul Vrancea și-a declinat competența, duminică, de a soluționa o contestație a Oficiului pentru Comunicare Internațională și Depturile Omului privind o hotărâre de retragere a 224 de observatori la alegeri, instanța apreciind că Biroul Electoral Central trebuie să rezolve litigiul.
Tribunalul a fost sesizat cu o contestație împotriva deciziei Biroului Electoral Județean Vrancea numărul 35/D din 5 decembrie 2009, prin care s-a admis sesizarea formulată de Alianța Politică PSD-PC și s-a dispus retragerea acreditării acordate Oficiului pentru Comunicare Internațională și Drepturile Omului (OCIDO) prin decizia 34, din 2 decembrie 2009, pentru un număr de 224 de persoane.
Tribunalul Vrancea arată că, potrivit articolului 19/8 din Legea 370/2004, acreditarea observatorilor interni se face de către birourile electorale județene, la cererea scrisă a conducerii organizațiilor guvernamentale făcută cu cel puțin cinci zile înaintea datei alegerilor.
Potrivit art. 19/8 alin. 11 din Legea 370/2004, împotriva soluției de acreditare a observatorilor interni, respectiv împotriva soluției de respingere a cererii de acreditare de către biroul electoral județean se poate face contestație, în cel mult două zile de la afișarea deciziei, la tribunalul în a cărui rază teritorială funcționează biroul electoral. Contestația se soluționează în cel mult două zile de la înregistrate. Hotărârea este definitivă și irevocabilă.
Competența funcțională a tribunalului este stabilită expres și limitativ pentru cele două categorii de contestații: împotriva deciziei biroului electoral județean de admitere a acreditării, respectiv împotriva deciziei biroului electoral județean de respingere a cererii de acreditare.
În cazul de față, tribunalul a fost sesizat cu o contestație împotriva deciziei Biroului Electoral Județean Vrancea, prin care s-a admis sesizarea formulată de Alianța Politică PSD-PC și s-a dispus retragerea acreditării acordate OCIDO pentru un număr de 224 de persoane depuse în turul II al alegerilor prezidențiale.
Instanța afirmă că, potrivit art. 19/8, alin.11, din Legea 370/2004, împotriva deciziei nr. 34 din 2.12.2004 prin care au fost acreditați observatori OCIDO nu se putea face decât contestație, în termen de două zile de la afișare, la Tribunalul Vrancea. Sesizarea Alianței Politice PSD+PC, care putea fi eventual considerată contestație împotriva acreditării și în consecință putea fi înaintată organului competent, Tribunalul Vrancea, a fost însă soluționată pe fond, iar Biroul Electoral Județean Vrancea a dispus o soluție neprevăzută explicit în legea electorală, aceea de retragere a acreditării acordate.
Retragerea acreditării nu echivalează nici cu admiterea cererii de acreditare, nici cu respingerea acestei cereri, fiind o soluție diferită, care atrage competența și cadrul procedural special dat de reglementarea privind alegerile. Pentru toate incidentele, plângerile și aspectele care țin de desfășurarea alegerilor prezidențiale, inclusiv în ziua alegerilor propriu-zise, legea stabilește competența exclusivă de soluționare în favoarea biroului electoral județean, cu cale de atac la Biroul Electoral Central (BEC).
Competența generală a Biroului Electoral Central în materia contestațiilor cu privire la activitatea birourilor electorale județene este expres prevăzută în art.7/8 alin.1 lit.d (din Legea 370/2004).
„Pentru aceste motive, urmează să se pronunțe declinarea competenței de soluționare a prezentei contestații în favoarea Biroului Electoral Central, organ cu activitate jurisdicțională cu competență exclusivă de soluționare a contestațiilor împotriva hotărârilor emise de birourile electorale județene pentru care legea nu prevede atacarea în fața instanței judecătorești”, arată în decisia sa, președintele Tribunalului Vrancea, Adrian Neacșu, cel care a declinat litigiul în favoarea BEC.
Astfel, BEC este cel care urmează să se pronunțe pe cererea OCIDO privind anularea de urgență a hotărârii BEJ Vrancea, de retragere a acreditării observatorilor.