O chestiune de timp

Operația la genunchi a premierului Victor Ponta a fost interpretată ca o strategie de retragere a acestuia pentru a nu-și compromite definitiv cariera politică. Poate că da, poate că nu. E adevărat că dacă un subiect iese de pe prima pagină și, astfel, din atenția maximă a opiniei publice, este supus uitării. Memoria colectivă e scurtă, iar românii uită repede și iartă ușor. Din păcate sau din fericire, depinde de care parte ești, judecata publică nu este singura care se aplică. Să ne amintim, de exemplu, reacția aparent întârziată a justiției, de unde întrebarea de pe buzele adepților ideilor conspiraționiste, „de ce tocmai acum?” Așa lucrează justiția, cu termene lungi, prea lungi pentru unii, dar poate tocmai pentru a fi corectă, pentru a găsi probe și dovezi. Iar justiția românească nu e singura care lucrează cu așa-numita întârziere, de care beneficiarii memoriei colective lovite de Alzheimer nu se bucură, tocmai pentru că agită apele când credeau că pericolul a trecut. Cu oarece întârziere, deschide iar cutia Pandorei Parlamentul European. Situația din România ar putea fi discutată astăzi, în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European, în urma unei cereri făcute în plenul din 8 iunie. Președintele Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, la propunerea Delegației României, a cerut, atunci, în plenul de la Strasbourg, ca situația premierului Victor Ponta, față de care s-a cerut începerea urmăririi penale, să fie discutată în Parlamentul European, se arată într-un comunicat al popularilor europeni. A spus-o direct parlamentarul european: „Situația din România este îngrijorătoare. Este inacceptabil că PSD vrea să blocheze cercetările. Direcția Națională Anticorupție trebuie lăsată să investigheze spre a aduce lumină în cazul acuzațiilor grave aduse lui Ponta”. În paralel, președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a propus ca subiectul să fie discutat în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, precum și în Conferința liderilor grupurilor parlamentare, înainte de a fi discutat în plen. Sigur că și la Bruxelles se face politică. Sigur că și la acel nivel există susținători ai ambelor tabere, numai că acolo jocurile nu se pot face așa ușor, mai ales că majoritari sunt popularii. Dar Victor Ponta pare să fie urmărit de noroc. Tema principală care acaparează Bruxelles-ul în această perioadă este Grecia și încercarea de deblocare a ajutorului financiar vital pentru statul balcanic. Planul premierului de la Atena și mai ales lipsa unui acord cu creditorii fac din subiectul elen unul atât de fierbinte, că nimic din ce se întâmplă pe lângă nu mai contează. Astăzi începe un summit al Uniunii Europene, iar dacă miniștrii de Finanțe ajung la un acord, liderii îl vor putea semna, iar Grecia va putea trage încă o gură mare de oxigen. Deocamdată, însă, de oxigenul cu pricina beneficiază premierul Victor Ponta. Are timp de calcule și strategii, dar nu le poate controla pe toate, căci Uniunea Europeană, toată, vrea să rezolve problema Greciei.

Recomandări

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a dat ca exemplu comuna Cornu Luncii cu proiectul de modernizare a școlii din Băișești

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului Bolojan să emită avizul negativ de mediu pentru groapa de gunoi de pe Mestecăniș

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, după o întâlnire la Siret cu omologul său ucrainean: „România sprijină Ucraina, dar consumatorii români rămân o prioritate”

Ministrul Energiei Bogdan Ivan după o întâlnire la Siret cu omologul său ucrainean: „România sprijină Ucraina, dar consumatorii români rămân o prioritate”
Ministrul Energiei Bogdan Ivan după o întâlnire la Siret cu omologul său ucrainean: „România sprijină Ucraina, dar consumatorii români rămân o prioritate”

Sorin Baciu: „Mă bucur că, după mult timp, propunerea mea de a-i aduna pe artiștii din Suceava la o expoziție de desene începe să prindă contur”

Gheorghe Șoldan anunță că Ministerul Muncii va promova o lege prin care casele de cultură să poată fi preluate de administrațiile locale