Flăcări mari

O casă bătrânească nelocuită a fost incendiată intenționat de o mână criminală

O casă bătrânească nelocuită din Izvoarele Sucevei a ars ca o torță în seara zilei de duminică, 4 august. Faptul că se afla într-o zonă greu accesibilă a făcut aproape imposibilă intervenția pompierilor. Pentru a putea interveni, aceștia au desfășurat un dispozitiv pe o lungime de aproximativ 300 de metri. Chiar și așa, casa a ars în întregime, inclusiv toate bunurile din interior, însă pompierii au reușit să salveze o anexă. La finalul celor mai bine de cinci ore de acțiune, pompierii au ajuns la concluzia că focul a fost pus intenționat de o mână criminală. Pentru stingerea acestui incendiu s-a intervenit cu două autospeciale ale Detașamentului de pompieri Câmpulung Moldovenesc. Acum, polițiștii care au deschis un dosar penal trebuie să stabilească cine este autorul incendierii și motivele care au stat la baza acestei acțiuni intenționate.

Recomandări

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, a scăpat de arest preventiv. A fost plasat în arest la domiciliu

Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure

Un bărbat de 76 de ani a făcut atac de panică după ce a văzut că munca de o viață este mistuită de flăcări