O candelă aprinsă a provocat panică într-un bloc din Rădăuți și moartea unei pisici



Incendiu în Rădăuți în prima zi de Paști
Incendiu în Rădăuți în prima zi de Paști

O candelă aprinsă și nesupravegheată a creat panică printre locatarii unui bloc situat pe strada Mihai Viteazul, din municipiul Rădăuți.
Incendiul a izbucnit în prima zi de Paști, într-un apartament situat la etajul doi și a provocat emisii mari de fum.
Cei 25 de locuitori din imobil s-au autoevacuat, iar pompierii au intervenit cu două autospeciale și un echipaj SMURD.
Apartamentul a fost afectat pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, iar din interior pompierii militari au evacuat trei pisici. Din păcate, una dintre ele era inconștientă, și în ciuda eforturilor depuse de pompierii paramedici SMURD de a o a readuce la viață, pisica nu a supraviețuit.
Apa folosită la stingerea incendiului a afectat și elemente de zidărie (finisaje) ale apartamentului situat la etajul inferior.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat restul apartamentelor, cu bunurile aferente.



Recomandări

Blocul afectat de explozia de acum trei ani din Burdujeni, luat în stăpânire de pisici, iar proprietarii sunt pe drumuri și acum

Licitația pentru reparații și consolidarea blocului explodat în Burdujeni, reluată în aceeași zi cu explozia blocului din Rahova

Blocul de locuințe de pe strada Rarău – cartierul Burdujeni, afectat grav de o explozie cauzată de acumularea de gaz metan, pe 5 decembrie 2022
Blocul de locuințe de pe strada Rarău – cartierul Burdujeni, afectat grav de o explozie cauzată de acumularea de gaz metan, pe 5 decembrie 2022