Anul acesta se împlinesc 110 ani de la nașterea ierarhului Nicolae Popoviciu, unul dintre teologii români interbelici de marcă și un arhipăstor curajos care între anii 1935 și 1950 a condus Biserica din Crișana. La scrierea unei biografii cât mai cuprinzătoare despre episcopul orădean s-au înregistrat numeroase contribuții și mai ales după 1990, atunci când numele său a reapărut în publicațiile bisericești, iar ierarhul Vasile Coman a inițiat reînhumarea acestuia în catedrala din Oradea. Părintele Dorel Octavian Rusu este unul dintre promotorii unei cercetări obiective a vieții marelui ierarh, bun cunoscător al realităților bisericești din ținutul Bihorului. Un demers de acest gen l-am realizat împreună cu George Enache, materializat într-un volum apărut în anul 2009, cu o privire specială asupra perioadei comuniste. De curând, s-a materializat un alt demers științific, prin osârdia părintelui Ioan Mircea Ghitea într-o teză de doctorat, publicată sub titlul „Episcopul martir dr. Nicolae Popoviciu al Oradiei (1903-1960). Monografie istorică“, cu anexe documentare și fotografice, 410 p. Inițial am considerat că o lucrare alcătuită de un teolog din zona Bihorului va aduce o mare contribuție la cunoașterea vieții și activității marelui ierarh, mai ales că autorul folosește întreaga bibliografie asupra subiectului, documente de arhivă din fonduri laice și eclesiastice de la Oradea, Mănăstirea Cheia și Patriarhia Română. Părintele Ghitea prezintă informații interesante și utile despre perioada expulzării curajosului chiriarh orădean în condițiile Diktatului de la Viena și face o descriere a lucrărilor teologice scrise de acesta. Un amănunt care ne-a atras atenția a fost despre lucrarea „Opinii asupra proiectului de modificare a Legii și Statutului pentru organizarea BOR“, Sibiu, 1936, pe care părintele Ghitea o atribuie episcopului orădean (pp. 99-108). Or, o astfel de lucrare este de fapt a profesorului de drept canonic de la Academia Teologică din Arad, cu același nume, după cum ne încredințează părintele academician Mircea Păcurariu în al său „Dicționar al teologilor români“ (ed. a II-a, p. 394), dar și părintele profesor Mihai Săsăujan în a sa monografie dedicată școlii teologice arădene (p. 99). Apoi, lucrarea conține o serie de pagini întregi de digresiuni inutile pentru înțelegerea circumstanțelor în care episcopul Nicolae și-a desfășurat activitatea, cum este de pildă un istoric al Bisericii din Crișana (pp. 46-60) sau situația Bisericii Ortodoxe Române, apoi a celei Greco-catolice și Romano-catolice în perioada comunistă (pp. 150-162), capitole ale căror titluri nici nu sunt acoperite în conținut. De altfel, în aceste capitole se sesizează destul de ușor o serie de erori, precum Tit Simedrea, „mitropolitul Bucovinei de Sud“, când acesta a fost al Bucovinei și că ar fi fost „înlăturat“ de autoritățile comuniste, tot așa cum s-ar fi întâmplat și în cazul lui Nifon Criveanu al Olteniei (p. 153). Autorul trebuie să cunoască faptul că Tit Simedrea a demisionat la 31 ianuarie 1945, adică cu două luni înainte de instalarea guvernului procomunist condus de Petru Groza. Alta a fost situația în cazul mitropolitului Nifon Criveanu, a cărui mitropolie a fost desființată de guvernul Groza, astfel încât titularul a rămas fără eparhie. De asemenea, se vorbește de decesul a „peste 1.800“ de preoți în gulagul românesc (p. 155), despre care mărturisim că noi, de peste 10 ani de cercetări în arhivele Securității, nu i-am putut număra. În fapt este vorba de preluarea unor informații vehiculate mai ales în spațiul virtual, lansate fără nici o documentare adecvată. Alte carențe ale autorului sunt repetițiile, unele chiar obositoare în lecturarea cărții, ca de pildă schimbarea de atitudine a episcopului Nicolae al Oradiei față de regim începând cu anul 1948 (pp. 174-175 și 187). Autorul a beneficiat de o documentare bogată, pe care nu a reușit să o sistematizeze, nici măcar după un criteriu tematico-cronologic, de multe ori revenind la același subiect, precum cel al exilării episcopului la Cheia (pp. 190 și 215). Considerăm că ar fi trebuit să acorde o atenție mai mare și să sintetizeze informațiile atunci când a tratat subiectul campaniilor misionare de peste Nistru sau al perioadei comuniste. La fel, poate că o atenție deosebită, cu semnificațiile pe care le-ar fi putut remarca, trebuia să acorde asupra implicării episcopului Nicolae în relațiile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Rusă.
(Adrian Nicolae Petcu, Sursa: Ziarul Lumina)
