Cumplit

O bătrână a murit în incendiul care i-a cuprins casa, de la o lumânare



Dramă în comuna Coșna, acolo unde, sâmbătă, în jurul prânzului, o bătrână în vârstă de 86 de ani a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa, de la o lumânare lăsată aprinsă și nesupravegheată.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență la 11.40, după ce o vecină a observat că ies flăcări din bucătăria și veranda imobilului Alexandrei Todașcă. La fața locului au fost trimiși pompierii de la Vatra Dornei și voluntarii Serviciului pentru Situații de Urgență al Primăriei Coșna, cu trei autospeciale, două motopompe și o ambulanță SMURD.
La sosirea pompierilor, flăcările cuprinseseră acoperișul și mansarda locuinței, existând pericolul de propagare la o casă aflată în imediata apropiere.
Pe un vânt puternic, flăcările s-au extins cu repeziciune și au afectat și casa învecinată.
Incendiul a fost lichidat aproape de ora 14.30, în veranda casei distruse de flăcări fiind găsit carbonizat cadavrul proprietarei.
O femeie aflată la fața locului, Ileana S., în vârstă de 58 de ani, a suferit un atac de panică, primind primul ajutor de la paramedicii SMURD, după care a fost transportată la Spitalul municipal Vatra Dornei pentru investigații suplimentare.
Pagubele materiale au fost estimate la aproximativ 100.000 de lei.
„ Au ars acoperișul locuinței pe o suprafață de 135 metri pătrați și mansarda pe 90 de metri pătrați. Flăcările au mai afectat cinci geamuri și o ușă de la casa învecinată”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava.



Recomandări

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!
Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!