O autospecială SMURD a fost implicată într-un accident care s-a produs marți după-amiază, la Vicovu de Sus. Din fericire, au rezultat doar pagube materiale, nu și victime.
Marți, în jurul orei 15.45, echipajul SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, format din trei subofițeri, se deplasa în misiune, pe strada Calea Cernăuți.
Din cercetările polițiștilor a rezultat că un localnic, la volanul autoutilitarei marca Mercedes Benz, se deplasa și el pe strada Calea Cernăuți și, ajungând în zona unde se efectuau lucrări, a efectuat manevra de depășire a unui obstacol stradal fără a se asigura, intrând în coliziune cu autospeciale SMURD, care venea din spate și era deja în depășire.
În urma impactului a rezultat doar avarierea ușoară a ambelor autoturisme, fără victime omenești.
Cei doi conducători auto nu erau băuți.
Șoferul care a provocat tamponarea a fost sancționat contravențional.
Pentru ambii conducători auto a fost eliberată autorizație de reparație pentru avariile produse în urma tamponării.