Condiții grele

O ambulanță care se întorcea din misiune, blocată la Ilișești de un copac doborât de vânt



Viscolul și ninsoarea din weekend au îngreunat activitatea Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava.
Sâmbătă, în jurul orei 23.00, o autosanitară care se întorcea din misiune a rămas blocată la Ilișești din cauza unui copac doborât de vânt, care s-a pus de-a curmezișul drumului. Ambulanța mergea la Gura Humorului, după ce lăsase un pacient la Spitalul Suceava și îi avea la bord pe șofer și asistentă. Echipajul a trebuit să aștepte un sfert de oră până când copacul a fost îndepărtat, iar mașina și-a putut continua drumul.
Dr. Daniel Martiniuc, directorul SAJ Suceava, a informat ieri că autosanitarele unității s-au deplasat în weekend cu dificultate la toate cazurile, însă în afara incidentului de sâmbătă noapte nu s-au mai înregistrat situații deosebite.



Recomandări