O adolescentă de 16 ani, din județul Suceava, cu un IQ de geniu, se numără printre cei mai inteligenți 2% oameni din lume, eleva fiind recent admisă în organizația elitistă a celor strălucite minți ale planetei – Mensa.
Miruna Elena Palaghean este elevă în clasa a X-a, la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, la clasa de mate-info, bilingv engleză.
Nivelul său de inteligență și IQ-ul de peste 131 i-au fost certificate printr-un test de 45 de întrebări elaborate de Mensa International, de tip matrici progresive Raven, pe care, statistic, pot să le rezolve doar două procente din populația lumii.
Un copil curios și creativ
Miruna Elena Palaghean duce o viață obișnuită, merge la școală, își face temele, participă la olimpiade școlare, iar în timpul liber îi place foarte să citească în limba engleză.
Este un copil polivalent, iubește științele exacte, informatica, matematica, fizica, dar și limba engleză, excelează la desenul în cărbune și are o ureche muzicală și un ritm foarte bine dezvoltate.
Iar indiciile cu privire la calitățile sale extraordinare au venit de timpuriu. A învățat să citească singură în jurul vârstei de cinci ani, iar un an mai târziu își citea singură poveștile copilăriei. Spiritul de observație, creativitatea, logica și mai ales curiozitatea Mirunei au fost insațiabile de când era încă un copil, la fel și dorința de a cunoaște, astfel că nu de puține ori părinții au fost puși la grea încercare de întrebările micuței.
Specific copiilor supradotați, are o capacitate de înțelegere superioară, reușește să lege foarte rapid detaliile unei situații prin deducții, abordează problemele pe mai multe căi și oferă soluții total neașteptate.
Pune întrebări multe și provocatoare, însă urmează un paradox propriu copiilor foarte inteligenți, se plictisește repede și este timidă, „carapacea” sa fiind cea care-i oferă, mai degrabă, confortul în relația cu ceilalți. Se refugiază deseori în biblioteca sa plină de cărți în limba engleză, limbă în care citește de când era copil. Mai mult, Miruna deține încă din clasa a VII-a certificatul Cambridge C1 Advanced, pentru competențe lingvistice superioare în limba engleză, recunoscut la nivel internațional.
Circa 130.000 de membri în toată lumea
La școală, Miruna are medii bune și foarte bune, reține lecțiile ușor, iar de-a lungul timpului și-a dovedit competențele în cadrul multor competiții și olimpiade.
Însă pentru că școala și societatea în general nu-i ajută în mod deosebit pe copiii supradotați să-și valorifice potențialul la adevărata valoare, părinții adolescentei au căutat un cadru în care Miruna să se dezvolte, să evolueze și să aibă contact cu persoane valoroase.
Așa au găsit informații despre Mensa, Miruna fiind programată pentru testare la finele lui noiembrie (45 de întrebări în 20 de minute). Rezultatele au venit două luni mai târziu, atestându-i că face parte din elita oamenilor deștepți.
Cât despre planurile de viitor ale Mirunei, adolescenta vrea să studieze informatica în Statele Unite ale Americii, pregătindu-se pentru susținerea bacalaureatului american.
Mensa a luat ființă în Oxford, Marea Britanie, în 1946, cu scopul de a identifica și pune în legătură oameni cu un coeficient foarte înalt de inteligență. Periodic, membrii au întâlniri și activități.
În prezent, la nivel mondial, organizația numără circa 130.000 de membri în peste 100 de țări ale lumii. Cei mai mulți membri provin din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, unde Mensa funcționează de mai mult timp.
Minte sclipitoare
O adolescentă de 16 ani, cu un IQ de peste 131, admisă în organizația care reunește cei mai inteligenți oameni din lume


