În cadrul manifestărilor de la cea de-a patra ediției a Cupei Moș Crăciun pentru copii, competiție care va debuta astăzi după amiază la Suceava, organizatorii au programat și un meci demonstrativ care va opune foste mari glorii ale fotbalului sucevean. Confruntarea care va pune față în față mai multe generații ale fotbalului autohton va avea loc în sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava, mâine, cu începere de la ora 19.30. Din echipa Roșie, care va fi alcătuită predominant din jucători din vechea gardă, vor face parte „stranierii” Dorin Goian și Daniel Bălan, foștii „forestieri” Ovidiu Ciobanu, Valentin Bălan și Mihai Guriță, precum și Florin Cristescu, Gică Păiuș sau Eugen State, componenți de bază ai CSM-ului Suceava, echipa de aur a fotbalului sucevean din anii 80. La apelul organizatorilor au mai răspuns prezent ex-dinamovistul Mugur Bolohan, fostul căpitan al Bucovinei Suceava, Ovidiu Murariu, dar și actualul portar al Ceahlăului Piatra Neamț, Andrei Rohețki.
La Albaștri vor evolua rapidistul Mihai Roman, foștii fotbaliștii ai Cetății Laurențiu Berezoschi, Marius Onciu, Tudor Homneac sau Vlad Stănescu, dar și o serie de tineri jucători de perspectivă ca Daniel Păiuș sau Vlad Hânțescu, care sunt legitimați la Academia de Fotbal a lui Gheorghe Hagi. Partida va fi condusă de Sebastian Gheorghe, cel mai bun arbitru sucevean al momentului. Sebastian Gheorghe este purtător al ecusonului FIFA și a ieșit pe locul secund în ierarhia arbitrilor asistenți din România pe anul 2010. Intrarea publicului la acest eveniment va fi liberă.
Meci demonstrativ
Nume grele au confirmat prezența la confruntarea fostelor glorii






