Sfidare

Numărul sucevenilor cu restanțe la taxa de salubritate este aproape dublu față de cel al bun-platnicilor

Viceprimarul de Suceava Lucian Harșovschi

Toți sucevenii spun că își doresc să trăiască într-un oraș curat, dar la plata taxei de salubrizare, de 9 lei/persoană/lunar, nu se înghesuie. Din anul 2006, de când încasarea a fost preluată de la asociațiile de proprietari, la Primăria Suceava, restanțele acumulate la plata acestei taxe au ajuns la suma de 2,751 milioane de lei. Viceprimarul de Suceava Lucian Harșovschi a declarat ieri că în evidențele administrației locale sunt 44.452 de roluri, cu 75.543 de persoane plătitoare ale taxei de salubritate. Dintre acestea, restanțe la această taxă se înregistrează la 26.589 de roluri, cu 48.126 de persoane plătitoare. Așadar, numărul celor bun-platnici este la aproape jumătate față de cei care nu scot un leu din buzunar pentru curățenia orașului în care își au domiciliul. În 2017, doar 27.414 locuitori ai municipiului Suceava au plătit taxa de salubritate, comparativ cu 48.126, care au restanțe.
Viceprimarul Harșovschi a afirmat că municipalitatea a recurs anul trecut la popriri pentru încasarea sumelor restante, dar deși procedura s-a simplificat și nu mai este nevoie de o hotărâre de instanță pentru poprire, în 2017 inspectorii Primăriei Suceava au efectuat 1.500 de popriri în urma cărora au încasat 65.770 de lei, contravaloarea taxei de salubritate. ”Continuăm această activitate și în 2018”, a precizat Harșovschi.
În același timp, aproximativ 17.000 de suceveni bun-platnici, dar neinformați, s-au trezit penalizați pentru că, deși au plătit la începutul anului 2017 taxa de salubritate integral, n-au știut sau n-au înțeles că după majorarea de la 1 august au de plătit diferența pentru lunile august-decembrie 2017. Reamintim că de la 1 august 2017, taxa de salubritate a crescut de la 5 lei/persoană lunar la 9 lei/persoană/lunar.
Hotărârea s-a aplicat tuturor contribuabililor, inclusiv celor care până la 31 iulie 2017 au primit chitanță de la Primăria Suceava că au achitat taxa integral pe anul în curs.
Cei care nu au plătit încă această diferență pentru anul trecut vor avea de achitat penalități de 1% lunar, începând de la 1 ianuarie 2018, adică 20 de bani/ persoană/lună. Ceea ce înfurie contribuabilul ajuns în această situație este nu suma, total nesemnificativă, ci atitudinea administrației față de plătitorul corect de taxe și impozite, care nu s-a gândit că o taxă achitată cu titlu ”integral” la începutul anului poate deveni ”parțială” după 8 luni. Și asta în condițiile în care mai mult de jumătate dintre cei care ar trebui să plătească ocolesc cu regularitate ghișeele de impozite și taxe din primărie.
Taxa de salubritate se încasează atât de la persoane fizice, cât și de la PFA și de la firme. Persoanele juridice plătesc 6 lei lunar pentru fiecare angajat care stă la muncă 8 ore pe zi.

Recomandări

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizareMajorarea taxei de salubrizare din municipiul Suceava cu aproape 70% a fost absolut necesară și ar fi trebuit să fie făcută cu mai mult timp în urmă, explică viceprimarul Dan Cușnir, care a prezentat valori similare sau mai mari din alte orașe, dar și o evoluție în timp a tarifului perceput, precum și a costurilor plătite de primărie. De la 1 ianuarie, sucevenii plătesc 25 lei lunar de persoană, taxă de salubrizare, adică 300 de lei de fiecare membru al familiei. ”Ceea ce îi nemulțumește pe mulți este creșterea acestei taxe. A fost o măsură absolut necesară. Sucevenii erau mințiți – plăteau 14 lei lunar, dar, de fapt, tot din banii lor plăteau diferența până la prețul real”, a afirmat viceprimarul Cușnir, în cadrul conferinței de presă de miercuri. ”Am promis că toate resursele colectate din taxa de salubrizare vor fi folosite exclusiv pentru curățenia orașului – așa facem. Stabilirea acesteia s-a făcut în primul rând în baza ordinului ANRE care precizează cum se calculează taxa de salubrizare – așa s-a ajuns la 25 lei de persoană lunar. Suntem pe locul 36 în țară între municipii, în alte părți este mai mare decât la noi”, a spus viceprimarul Sucevei, care a ținut să devoaleze ”minciunile și manipulările din trecut”, când operatorul de salubrizare era plătit tot la nivelul de 25 de lei de persoană lunar, dar de la populație se încasau doar 14 lei lunar. ”În fiecare an, diferența dintre ce s-a colectat din taxe de salubrizare de la populație și ce s-a plătit pentru aceste servicii a crescut. Am ajuns ca, în 2024, diferența dintre ce s-a colectat și ce s-a plătit să fie de 27,22 milioane lei. Peste 5 milioane de euro. Diferență plătită tot din banii sucevenilor. În total vorbim de 120 milioane de lei. Banii de la bugetul local, care, în loc să meargă la parcări, la programe de investiții, acopereau dezechilibrul creat de diferența dintre taxe de salubrizare și ce se plătea efectiv firmelor de salubrizare”, a concluzionat viceprimarul Dan Cușnir, care a precizat că nu a fost o practică ilegală, doar că a indus o idee greșită populației. El a prezentat evoluția taxei de salubrizare în municipiul Suceava: •	4 lei de persoană lunar în 2010,  •	5 lei lunar în 2013,  •	9 lei lunar din 2017,  •	12 lei din 2022,  •	14 lei din 2023, •	15 lei din 2024,  •	25 lei de persoană din 2026. ”Noi n-am făcut altceva decât să echilibrăm această balanță. Cât încasăm din salubrizare, folosim pentru salubrizare, în operațiuni reale. Dacă legea nu ne va obliga, nu vom mai crește taxa de salubrizare mulți ani de acum înainte”, a mai spus reprezentantul administrației locale, care a precizat că pentru asta este necesară creșterea gradului de încasare, fiind inițiate deja demersuri în această privință.

Taxa de salubrizare, majorată la Suceava pentru că o parte semnificativă a populației nu plătește nimic

Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare