Numărul mormintelor decopertate în vechiul cimitir armenesc al Bisericii „Sf. Simion” din municipiul Suceava a crescut de la șapte, câte au fost semnalate inițial, în luna martie, la 29.
Nivelul de decopertare, de secol XVII, a scos la suprafață, odată cu mormintele, o zonă de locuire
Săpăturile care se efectuează în vechiul cimitir armenesc se circumscriu proiectului care vizează „Consolidarea, reabilitarea, protejarea și valorificarea durabilă a monumentelor de sec. XVII și XVI, aflate în Patrimoniul Național și cunoscute sub numele de «Turnul clopotniță» și «Biserica Sf. Simion din Suceava»”, al cărui beneficiar este Parohia Ortodoxă Română „Sf. Simion”.
Suprafața decopertată, care va fi străbătută de o cale de acces și pe care va fi construit un punct de informare, trebuie descărcată arheologic.
Nivelul de decopertare, de secol XVII, a scos la suprafață, odată cu mormintele, o zonă de locuire concentrată în jurul a două cuptoare menajere, precum și un bogat material osteologic animalier.
În primele morminte investigate au fost descoperite o serie de artefacte, cum ar fi câteva elemente metalice de podoabă (inițial pe genunchii unui înhumat, apoi și ornamente circulare pentru coate, dar și o cruce pe zona pieptului), cuie de sicriu și rămășițe de încălțăminte din piele.
Monedei găsite în primele zile în care s-au efectuat săpăturile i s-au mai adăugat încă trei
Lângă cele două cuptoare („vetre deschise în groapă”, așa cum le-a semnalat arheologul dr. Ion Mareș) au fost cercetate două gropi menajere, care conțineau fragmente de vase ceramice, fragmente de cahle și material osteologic animalier.
Alte artefacte găsite cu prilejul săpăturilor sunt un cuțit, un nasture, un fragment dintr-o pipă din lut și o bucată dintr-o potcoavă.
Monedei găsite în primele zile în care s-au efectuat săpăturile i s-au mai adăugat încă trei, ultima monedă, din cupru, fiind trecută în inventarul mormântului cu nr. 26.
Monedele, dar și elementele metalice de podoabă au fost depuse la Laboratorul de restaurare al Muzeului Bucovinei, pentru a fi curățate și restaurate.
Asupra osemintelor umane urmează să se pronunțe arheo-biologul dr. Carmen Oleniuc
Asupra osemintelor umane urmează să se pronunțe arheo-biologul dr. Carmen Oleniuc, care, în constatările sale referitoare la primele șapte morminte investigate (morminte de copii și adulți – bărbați și femei), a remarcat „o serie de aspecte patologice la nivelul articulațiilor și al dentiției”.
Arheologul dr. Ion Mareș spune că „într-o săptămână, perimetrul investigat trebuie descărcat arheologic”, întrucât urmează să fie turnată fundația centrului de informare.
Osemintele umane dezgropate, care vor fi reînhumate tot în incinta cimitirului prin grija comună a preotului parohiei armene din Suceava, Torkom Mandalian, și a părintelui Constantin Ciupu, păstorul Parohiei Ortodoxe Române „Sf. Simion”, au fost depozitate deocamdată în Biserica „Sf. Simion”.