Biroul Permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, modificarea Regulamentului Camerei în sensul majorării de la 33 la 35 a numărului maxim al deputaților care vor face parte din comisii, astfel încât deputații independenți să-și poată continua activitatea în comisiile permanente.
Secretarul Camerei Dumitru Pardău a făcut aceste precizări, arătând că Biroul Permanent dorește să răspundă, astfel, solicitării deputaților independenți de a-și continua activitatea în comisiile în care au activat înainte de a deveni independenți.
„Se dorește o soluție pentru ca toți colegii să activeze în comisii conform pregătirii profesionale de bază, fără a fi împiedicați de limita maximă de 33 de membri din comisii și pentru a răspunde cerinței deputaților independenți de a continua activitatea în comisiile în care au fost inițial”, a motivat Pardău modificarea Regulamentului Camerei.
El a explicat că nu toate comisiile vor avea numărul maxim de 35 de membri, liderii grupurilor parlamentare urmând să stabilească numărul de membri ai fiecărei comisii.
Modificarea Regulamentului a fost propusă de Comisia de Regulament și va fi supusă votului plenului Camerei Deputaților.