Aglomerație

Numărul de prezentări la Urgențele Spitalului Suceava a depășit orice record

Tiberius Brădățan: „Niciodată nu ne-am confruntat cu atâtea cazuri ca ieri"
Tiberius Brădățan: „Niciodată nu ne-am confruntat cu atâtea cazuri ca ieri"

Cadrele medico-sanitare de la Urgențele Spitalului Suceava au bătut ieri orice record în ceea ce privește numărul de pacienți consultați. O statistică întocmită de acest serviciu arată că în ultimele 24 de ore activitatea a fost mai intensă ca oricând, fiind înregistrate 352 de prezentări, față de 315, numărul maxim atins vreodată.
„Niciodată nu ne-am confruntat cu atâtea cazuri ca ieri, este un record absolut”, spune doctorul Tiberius Brădățan. Medicul a arătat că din cei 352 de pacienți care au fost consultați la Urgențe în ultimele 24 de ore, 127 au fost internați. Cazuistica a fost diversă, de la persoane agresate sau rănite în accidente rutiere, până la oameni care au încercat să se sinucidă sau au acuzat probleme digestive, cardiace, neurologice ori de altă natură.
Aglomerația de ieri de la Urgențe demonstrează încă o dată necesitatea extinderii acestui sector, așa cum de altfel și-a propus să facă chiar în acest an conducerea Spitalului Suceava. În acest sens, studiul de fezabilitate a fost întocmit și s-a obținut o finanțare de 2,5 milioane de lei de la Primăria Suceava. În momentul de față se așteaptă acceptul Consiliului Județean la propunerea de cofinanțare cu 10% din valoarea totală a investiției. Această etapă va fi urmată de aprobarea Ministerului Sănătății pentru o altă finanțare și pentru lărgirea schemei de personal.
Actualul serviciu de Urgențe de la Spitalul Suceava nu mai corespunde cerințelor și numărului mare de pacienți.Aici sunt angajați la această oră 13 medici, dintre care doi lucrează cu jumătate de normă. Pentru ca acest serviciu să funcționeze la parametrii optimi ar mai fi nevoie de opt medici, spune doctorul Tiberius Brădățan.

Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Imaginea doctorului Sorin Hâncu și un caz de vindecare din Suceava, folosite abuziv într-o reclamă la produse naturiste