Numărul de pacienți nonCovid din Spitalul Suceava a crescut la 360

Numărul de pacienți nonCovid din Spitalul Suceava a crescut la 360
Numărul de pacienți nonCovid din Spitalul Suceava a crescut la 360

Numărul pacienților cu alte afecțiuni decât Covid-19 internați în Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a crescut, miercuri, la 360, față de 336 de pacienți nonCovid, câți erau în ziua precedentă. Prefectura Suceava a informat, miercuri, că în ultimele 24 de ore au fost internate în spitalul județean 7 persoane diagnosticate cu Covid – 19 și au fost externate tot 7 persoane.
În Spitalul de Urgență Suceava se aflau miercuri dimineață internați 475 de pacienți, dintre care 115 pacienți Covid-19 și 360 pacienti nonCovid, iar în secția de Terapie Intensivă erau internați 13 pacienți, nefiind niciunul ventilat.
În Spitalul Municipal Rădăuți erau internați 56 de pacienți Covid- 19 și 4 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
Conform bazei de date privind numărul de cazuri în evoluție la nivelul unităților administrativ-teritoriale, din cele 114 unități administrativ-teritoriale, în 61 nu era înregistrat miercuri niciun caz în evoluție, 45 au sub cinci cazuri în evoluție, 3 au sub zece cazuri în evoluție, iar 5 unități administrativ-teritoriale, printre care și municipiul Suceava, au peste 10 cazuri în evoluție.
La 1 iulie, conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, se aflau în autoizolare la domiciliu 3.132 de persoane și în carantină instituționalizată 8 persoane. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul Covid – 19. Alte 29.921 de persoane au ieșit din autoizolare și 3.111 de persoane au ieșit din carantină instituționalizată.
Conform situației întocmite de către DSP Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 3.418 persoane declarate vindecate.
Prefectura a mai informat că în cursul zilei de 30 iunie a.c, polițiștii au desfășurat activități în context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 2.274 persoane și 28 de societăți comerciale, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 9.500 lei.
Datele înscrise în prezentul comunicat sunt din situațiile oficiale întocmite și transmise de instituțiile competente, se subliniază în comunicatul remis de Prefectură.

Recomandări

Campanie de depistare a tuberculozei în 20 de localități din Suceava: investigații gratuite cu aparatură digitală de ultimă generație

Al doilea dosar în care s-a lăsat cu condamnări în „Fabrica de permise de la Suceava”, strămutat la Cluj-Napoca

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va fi iluminat miercuri seară în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului
Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va fi iluminat miercuri seară în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului