DSP

Numărul de îmbolnăviri cu hepatită A în județ este în scădere

Directorul adjunct medical al DSP Suceava, dr. Cătălina Zorescu
Directorul adjunct medical al DSP Suceava, dr. Cătălina Zorescu

Evoluția cazurilor de hepatită acută virală de tip A confirmă un trend descrescător, numărul îmbolnăvirilor în rândul populației fiind în scădere după maximul atins în luna octombrie 2014, când s-au înregistrat 139 de cazuri.
Așa se arată într-un comunicat transmis ieri de directorul adjunct medical al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Cătălina Zorescu, în care se precizează că în luna noiembrie au fost înregistrate 100 de cazuri, iar în luna decembrie aproximativ 80. În 2014, îmbolnăvirile au continuat să apară în focare de comunitate, cele mai multe fiind semnalate în Voievodeasa – 22 de cazuri, Mironu – 12 cazuri și Horodnic de Sus – opt cazuri, se mai arată în comunicat.
Potrivit datelor transmise de dr. Cătălina Zorescu, de la începutul anului 2014, în municipiul Suceava au fost raportate 18 cazuri de hepatită acută virală de tip A, iar în Rădăuți, 17.
Totalul cazurilor de îmbolnăviri înregistrate anul trecut a fost de aproximativ 440, 85% în mediul rural și 15% în mediul urban.
„DSP Suceava a achiziționat și are în stoc o cantitate suficientă de vaccin antihepatită A pentru a interveni în comunitățile afectate. Au fost administrate până în prezent aproape 1.100 de doze de vaccin și s-au distribuit cantități importante de substanțe dezinfectante, în special în școlile din localitățile cu focare”, a mai spus adjunctul DSP, reamintind că vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire specifică și recomandând părinților să accepte indicațiile medicilor de familie și școlari de a-și vaccina copiii.

Recomandări

Aproape 45.000 de vaccinări antirabice la câini, în județ, în anul în care rabia a arătat din nou că poate ucide și oameni

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

S-a confirmat medical că un om a murit de rabie, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz după 13 ani

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava