DSP

Numărul afecțiunilor respiratorii de sezon, din nou în creștere



Numărul afecțiunilor respiratorii de sezon este din nou în creștere, după o săptămână în care medicii au înregistrat o scădere a îmbolnăvirilor în rândul populației. O statistică prezentată ieri, de purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Adrian Popescu, arată că, în perioada 12 – 18 martie, s-au înregistrat 3.443 de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, față de 3.276, în intervalul anterior, 5 – 11 martie. Cele mai multe cazuri, respectiv 1.139, au fost consemnate la copiii cu vârste între 5 și 14 ani, categorie de vârstă urmată de 15 – 49 de ani, cu 735 de cazuri, 2 – 4 ani, cu 629 de cazuri, 0 – 1 an, cu 440 de cazuri, 50 – 64 de ani, cu 296 de cazuri, și 65 de ani și peste, cu 204 cazuri.
Gripa cu virus AH1N1 i-a ocolit pe suceveni, în acest sezon
Tot în perioada 12 – 18 martie, s-au înregistrat 1.025 de pneumopatii, față de 959 în intervalul anterior, 5 – 11 martie. Cele mai multe cazuri, în număr de 270, au fost semnalate la grupa de vârstă 5 – 14 ani, urmată de 15 – 49 de ani, cu 200 de cazuri, 2 – 4 ani, cu 155 de cazuri, 0 – 1 an și 50 – 64 de ani, cu câte 141 de cazuri, și 65 de ani și peste, cu 118 cazuri.
De menționat că, în perioada 12 – 18 martie, în județ au fost înregistrate și 12
cazuri de afecțiuni clinice compatibile cu gripa, nici unul confirmat serologic, prin analize de laborator, spre deosebire de intervalul anterior, 5 – 11 martie, când au fost consemnate 14 cazuri.
De menționat că, de la debutul sezonului rece, în județ au fost confirmate prin investigații complexe de laborator cinci cazuri de gripă, toate cu virus obișnuit, nici unul cu virus AH1N1.



Recomandări

A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi

A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi
A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi

Vatra Dornei lansează primul Bike Park din Nord-Estul României, o nouă atracție pentru pasionații de ciclism și aventură

Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate
Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate