Concurs

Număr record de candidați care susțin examenul de titularizare pentru un post în învățământul sucevean

Prof. Alexandra Chirilă, inspector școlar adjunct
Prof. Alexandra Chirilă, inspector școlar adjunct

834 de candidați care vor o carieră la catedră s-au înscris pentru a susține, în acest an, concursul de ocupare a posturilor în învățământul preuniversitar, numărul înscrișilor pentru titularizare fiind cel mai mare din ultimii ani.
Potrivit prof. Alexandra Chirilă, inspector școlar adjunct, ”din cei 834 de candidați, 43 provin din alte județe: Argeș, Bacău, Botoșani, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Timiș, Vrancea și Vaslui, aceștia urmând să susțină proba la matematică – 15, învățători – 5 candidați, educație fizică, educatoare, chimie, fizică, geografie, educație plastică, istorie, germană, engleză, turism și servicii”.
Titularizarea, examen prin care candidații se pot angaja pe o perioadă nedeterminată într-o școală, constă în două etape – susținerea inspecțiilor speciale/probelor practice (3-28 iunie 2019) și desfășurarea probei scrise, aceasta din urmă fiind programată pentru săptămâna viitoare, pe 17 iulie.
Alexandra Chirilă a mai precizat că examenul scris va fi susținut în două centre de evaluare – Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava (458 de candidați) și Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava (373 de candidați).
Cei mai mulți dintre înscriși sunt așteptași la proba pentru ocuparea unui post de învățător – 128 de candidați, 107 vor un post de educatoare, 92 s-au înscris pentru educație fizică și sport, 88 la limba și literatura română, 72 la matematică, 54 la limba engleză, 30 la geografie, 28 la istorie etc.
Din cei 834 de candidați, 225 sunt absolvenți ai promoției 2019, cifră de asemenea mai mare comparativ cu anii trecuți.
Condiții pentru titularizare
Rezultatele vor fi afișate pe 23 iulie, pe 23 și 24 iulie se depun contestațiile la Inspectoratul Școlar Suceava, iar pe 30 iulie vor fi transmise rezultatele finale.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la cea practică sau la inspecția specială la clasă. Cei care vor obține note mai mici de 5 vor putea ocupa un post de suplinitor.
Nota obținută la proba practică sau la inspecția specială la clasă are o pondere de 25% în media de repartizare. Nota obținută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare.
Posturi disponibile
O notă mare la concursul de titularizare nu garantează candidaților și un loc ca profesor titular deoarece sunt discipline pentru care sunt scoase la concurs foarte puține posturi.
Sunt doar 77 de posturi titularizabile (cu o viabilitate mai mare de patru ani), pentru câteva sute de candidați. 63 de posturi sunt în mediul urban și 15 sunt în mediul rural, 14 sunt în învățământul particular și 63 în învățământul de masă.
Sunt 10 posturi titularizabile pentru educatoare, în condițiile în care sunt 107 înscriși. La matematică sunt tot 10 posturi, nouă la educație fizică, la învățători sunt șapte posturi, șase posturi la fizică, trei la muzică, câte două la engleză, informatică etc.
”Aceste posturi se ocupă la prima repartizare. Posturile care sunt vacante rezervate sau complete și incomplete se ocupă în luna august în ședințele de repartizare. Celelalte posturi, care au o viabilitate mai mică de patru ani, sunt în număr de 530, din care 406 sunt vacante și 124 sunt rezervate.
301 sunt complete și 229 sunt incomplete, iar 269 sunt în mediul urban și 261 în mediul rural”, a mai arătat Chirilă.
Lista cu posturile disponibile pentru fiecare județ în parte poate fi consultată pe site-ul oficial al Ministerului Educației – http://titularizare.edu.ro/2019/.

Recomandări

Peste 400 de dascăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani

Peste 400 de dacăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani
Peste 400 de dacăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani

Viitorii profesori, sprijiniți să treacă cu succes de titularizare printr-un antrenament comun, în aprilie

22 de candidați pe un loc, la concursul pentru un post de asistent medical la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava

32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor