Tranșant

„Nu vrem ca Moara să se transforme în groapa de gunoi a județului”



Dorel Constantin Dumitraș
Dorel Constantin Dumitraș

Lucrările demarate la Frumoasa, în comuna Moara, pentru realizarea unei platforme pe care ar urma să se depoziteze gunoi a inflamat spiritele în zonă. Nemulțumiți de acest proiect, oamenii s-au adresat instituțiilor statului pentru a stopa o ilegalitate. Dorel Constantin Dumitraș, consilier local în Moara și candidat pentru funcția de primar al acestei comune, s-a declarat de acord cu demersul cetățenilor din Frumoasa și s-a implicat activ pentru ca acest proiect să nu se materializeze.
„Pentru locuitorii comunei Moara este o situație delicată. În apropiere de Vornicenii Mari este finalizată deja o groapă de gunoi care are toate avizele necesare, dar chiar și așa acest proiect a generat un val important de nemulțumiri din partea oamenilor. Colac peste pupăză, din luna decembrie au demarat lucrările la o nouă groapă de gunoi la Frumoasa, un proiect pentru care nu există autorizații și avize, iar conducerea Primăriei Moara s-a făcut în tot acest timp că nu vede nimic. Este un paradox în care nu cred, mai ales că despre lucrările din zonă au existat sesizări la Primăria Moara încă din 15 decembrie 2015, dar nimeni nu s-a străduit să informeze populația și să sisteze activitatea ilegală de acolo”, a arătat Dorel Constantin Dumitraș.
Lucrările ilegale de la Frumoasa, „premiate” cu 30.000 de lei de Garda de Mediu
Și pentru că demersurile pe lângă conducerea Primăriei Moara nu au avut efect, locuitorii din Frumoasa s-au adresat Gărzii Naționale de Mediu, iar controlul efectuat de comisarii acestei instituții nu a făcut altceva decât să confirme neregulile semnalate.
Răspunsul trimis oamenilor este unul cât se poate de clar: „Lucrările de decopertare și de excavare au fost realizate pe o suprafață de 1,47 hectare cu scopul de a amenaja terenul respectiv pentru un spațiu de stocare temporară a deșeurilor menajere, precum și a unei stații de sortare a deșeurilor. Lucrările s-au derulat fără respectarea reglementărilor pe linie de mediu, motiv pentru care s-a aplicat o sancțiune de 30.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea lucrărilor până la obținerea actelor reglementate pe linie de protecția mediului”.
Dorel Constantin Dumitraș spune că va face tot ce ține de el pentru ca acest proiect să nu se materializeze, iar pentru toți locuitorii comunei Moara are un mesaj tranșant: „Nu vrem ca Moara să se transforme în groapa de gunoi a județului. Oamenii din această comună au dreptul să respire un aer curat, au dreptul să fie respectați pentru taxele și impozitele pe care le plătesc”.
Pentru a sprijini acest demers, Dorel Constantin Dumitraș a realizat un eveniment pe pagina sa oficială de Facebook cu același nume https://www.facebook.com/Dorel-Constantin-Dumitra%C5%9F-1663461990532562/?fref=ts.



Recomandări

Modernizarea Drumului Talienilor din Mălini a fost finalizată. Șoldan: „Acest drum înseamnă turism, dezvoltare și o legătură rutieră sigură prin munți”

Elevii din Broșteni vor învăța într-un singur schimb, după terminarea lucrărilor la corpul A al liceului din oraș

Elevii din Broșteni vor învăța într-un singur schimb, după terminarea lucrărilor la corpul A al liceului din oraș
Elevii din Broșteni vor învăța într-un singur schimb, după terminarea lucrărilor la corpul A al liceului din oraș