„Nu ține minte, dar uite ce frumos desenează”

Cu timpul ajungi să cauți inspirație în orice pentru că scrisul este un mod de viață. La nivel mental. Ca stare. Unii spun că nu e o ocupație serioasă. Adică nu trăiești din asta. Nu poți. Dintr-un motiv foarte simplu. Cererea de carte e slabă și în continuă descreștere în ultimii ani. În ritmul ăsta vom ajunge fără biblioteci. Fără librării. Fără anticariate. Lasă că vom avea supermarketuri și jocuri în realitatea virtuală. Pentru unii, din ce în ce mai mulți, astea reprezintă un stil de viață.
Am fost tentat într-o vreme să public doar online. Fără bătăi de cap. Simplu. Eficient. Ajungeam, credeam eu pe atunci, mult mai ușor și mai repede la cei care mă citesc. Și gratis. Ca și cum aș publica pe hârtie, în volum. Am și realizat o parte din acest plan. Cărțile mele sunt accesibile în format electronic, cu descărcare gratuită, pe vindecatorul.com, blogul meu. Sunt și trist și bucuros în același timp. Bucuros pentru sutele de descărcări și interesul cu care am fost onorat. Trist pentru că am avut foarte puține solicitări pentru forma fizică a volumelor.
Nimic nu se compară cu senzația pe care o ai atunci când ții o carte în mâini. Cu grija cu care o deschizi. Cu nerăbdarea cu care întorci foaie cu foaie. Nimic nu se compară cu emoția unei biblioteci pline. Cititul nu mai e o opțiune pentru generația tânără. Aaa. Și liberă. Generație care, în mare majoritate, nu știe să treacă strada. Generație apatică. Areactivă. Generația click-urilor. Generație care va transforma rasa umană într-un mare deget. Generație care nu a cunoscut și nu va cunoaște multe lucruri.
Mai țineți minte cum citeam? Cu caietul de teme deasupra. În caz că intra cineva să creadă că învățam. Și ce farmec aveau cărțile atunci. Mai țineți minte cum circulau anumite volume? Acum e simplu. Dai o căutare și ai rezumatul pe net. Ai copiat. Ai dus la școală, la nu știu ce proiect. Că, deh, așa se învață acum cică, și gata, ai 10. Mai contează că nu știi să vorbești corect? Mai contează că nu știi când să te exprimi cu „pe care” și când cu „care”? Absolut deloc. Mai contează că nu știi să scrii în limba română? Nu! Dar tu ești absolvent de liceu. Și știi doar: sal, cf?, skumpik, mall, brb și alte asemenea simboluri. Până și picturile rupestre sunt mai expresive. Câți dintre ăștia fac față unui examen serios? Când mulți știu să scrie corect doar bmw.
Sunt foarte trist că afirm așa ceva, dar calitatea învățământului este direct proporțională cu inteligența căreia ar trebui să i se adreseze. Acum totul e pe bază de portofolii, nu pe efort intelectual intens și de durată. Acum elevul este suveran la oră. Nu cumva să i se spună ceva. Nu cumva să i se limiteze nu știu ce utopică creativitate. Pe motiv că „nu prea are ținere de minte, dar uite ce frumos desenează și lipește chestii pe proiecte”. Nu cumva să simtă că e mai încet în gândire. Nu! Toți sunt deștepți, frumoși și plini de calități. Și să nu uităm, normal, liberi. Nu cumva să lași repetent pe unul care abia scrie sau abia socotește. Că, nah, prestigiul școlii. Știți ceva? E de mult pierdut. Din clipa în care e mai rentabil să aștepți suta de euro de la mama din Italia decât să înveți. Că, la rândul tău, tot acolo vei ajunge.
Că vă convine sau nu, chiar nu-mi pasă, însă afirm cu tărie că nu suntem egali unii cu alții. E împotriva legilor naturale. Tupeul, ignoranța, violența, hoția, vrăjeala. Astea sunt „însușirile” care îți deschid cele mai multe posibilități în vremurile pe care le trăim. Asta vedem în jur. Atât de normale au ajuns încât nu mai repugnă decât unei infime părți a societății. Minoritatea tăcută și umilită. Că, nah, asta e democrația. Majoritatea decide.
Când faci parte dintr-o minoritate, fie ea religioasă, etnică, sexuală și mai știu eu de care, ai garantate niște drepturi. Ești băgat în seamă uneori mai mult ca majoritarii. Întreb și eu: minoritatea asta care are valori normale are doar dreptul la emigrare? Răspund tot eu: Da! Atât timp cât majoritatea semianalfabetă și pricepută la orice îi decide viitorul.