Nu știi ce să mai crezi

Nu-mi aduc aminte ca fotbalul grecesc să mă fi interesat vreodată, nici măcar atunci când am nimerit în preliminariile diverselor competiții la nivel de reprezentativă, nici în anii ’70, nici în 2014. Iar când Grecia a câștigat Campionatul European, în 2004, zău că am trecut întâmplarea la capitolul „anomalii inexplicabile”. În privința jocului practicat atunci, singurul termen de comparație poate fi doar echipa României de la ediția următoare, cea din 2008, considerat de nemți ca fiind cel mai urât fotbal jucat vreodată la un turneu final. De ceva vreme, însă, mi-am schimbat maniera de abordare, datorită prezenței acolo a lui Răzvan Lucescu. Nu că mi-ar fi Răzvan tare drag ori că l-aș considera mare antrenor. Nici vorbă. Dar nu pot să nu-i admir curajul de a se fi luat de piept cu greii de acolo, cu mafia din fotbalul grecesc, unde nu prea e loc de intruși. Avantajul cel mare al lui Lucescu Jr. este, indiscutabil, patronul echipei. Faptul că și acesta este un intrus face din cei doi un cuplu solid și aparent indestructibil, iar dacă adăugăm și că patronul este, se zice, prieten cu Putin, asta le asigură un soi de imunitate, fiindcă e știut că nu e bine să te pui cu KGB-ul, oricum s-ar numi el în ziua de azi! După ce PAOK a pierdut titlul de campioană la limită și mai degrabă din aranjamente și golăneli decât pe gazon, am așteptat cu nerăbdare atât noua ediție de campionat, în care speram ca Răzvan să se răzbune, cât și Europa League, locul nimerit pentru a-și demonstra presupusa valoare. N-a fost să fie. Dacă în campionat PAOK defilează realmente, în Europa a reușit mai degrabă să se facă de râs decât să rupă gura. Deși a avut o grupă chiar lejeră, cu două victime sigure, cel puțin aparent, VIDI și Bate Borisov, PAOK a luat bătaie din toate pozițiile, cel mai rușinos fiind chiar meciul ultim, când amărâții ăia din Belarus i-a dat 3 unul după altul, chiar la Salonic. În acest timp, marea rivala, Olympiakos, zdrobea Milan-ul și-l trimitea acasă! Nu e nevoie de mare știința a fotbalului pentru a-ți da seama că având asemenea rezultate anapoda, și la intern, și în cupele europene, fotbalul grecesc este cam pe unde se află și al nostru: nicăieri!