Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a criticat sâmbătă, în cuvântul său ținut în timpul slujbei de la Mănăstirea Putna, oficiată de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, decizia autorităților centrale de a aproba construcția unei moschei de mari dimensiuni în București, dar și aprobarea Legii nr. 217/2015, privind interzicerea cultului persoanelor vinovate de genocid. Criticile au fost formulate în cuvântul pe care Preasfințitul Ambrozie l-a rostit în fața a peste 6.000 de credincioși veniți sâmbătă la hramul Mănăstirii Putna.
Episcopul Giurgiului le-a transmis credincioșilor că „nu se poate construi moschee în țara voievozilor” și le-a transmis conducătorilor țării că „e o mare povară să duci neamul pe umerii tăi, așa cum spunea părintele Iustin Pârvu”. „Pe unii îi lasă genunchi și unii s-au operat. Bine ar fi să nu ne lase mintea. Să nu ne lase mintea și cugetul nostru românesc. Nu se poate construi moschee în țara voievozilor, a ighemonilor”, a spus Preasfințitul Ambrozie. El a amintit că deja există o moschee în parcul Carol, „o foarte frumoasă” moschee în Constanța, dar și un Consiliu Consultativ al Cultelor la care fiecare cult recunoscut preia președinția prin rotație.
Înaltul ierarh a criticat vehement și adoptarea Legii nr. 217/2015, privind interzicerea cultului persoanelor vinovate de genocid, subliniind că „nu se pot scoate legi noaptea împotriva propriului popor”. „Nu se poate să condamni intelectualitatea românească care a pătimit atât de mult, încât Petre Țuțea spunea nu se pot povesti atrocitățile care s-au petrecut în temnițele și închisorile românești, când voiau să-i reeduce la Pitești sau când au murit și au fost îngropați în gropi comune. Bunicul meu a luptat la Cotul Domului și a văzut români murind acolo. Iar eu nu pot să accept că sunt nepot de bandit”, a mai spus Episcopul Giurgiului. El s-a întrebat cine condamnă astăzi Gulagul, dar și deportările de orice fel, cum ar fi cele din îndepărtata Siberie, „acolo unde copiii se jucau cu craniile părinților morți”, sau cea din Bărăgan. „Cine mai vorbește astăzi, pentru că s-a dat lege care condamnă? Noi nu îndemnăm la dezbinare sau la ură, dar vorbim de istorie”, a precizat Preasfințitul Ambrozie.
„Niciodată biserica nu a mers împotriva neamului, statului și ocârmuirii, oricum a fost ea, bună sau rea”
El a ținut să atragă atenția că Biserica Ortodoxă Română nu a fost consultată nici înainte ca autoritățile să aprobe construcția unei moschei de mari dimensiuni în București sau înainte de aprobarea Legii privind interzicerea cultului persoanelor vinovate de genocid. Episcopul Giurgiului consideră că autoritățile centrale nu pot să promoveze o lege făcută noaptea, necitită, nestudiată și care nu a fost dezbătută în comisiile de specialitate, și, mai mult, fără consultarea Bisericii Ortodoxe, „biserica națională din România”. „Și dacă suntem biserică națională trebuie să fim consultați. Pentru că niciodată biserica nu a mers împotriva neamului, statului și ocârmuirii, oricum a fost ea, bună sau rea. Trebuie să avem demnitate să mărturisim adevărul, altfel voievozii noștri se răsucesc în mormânt. Biserica neamului ar trebui întrebată. Nu suntem șovini. Suntem atât de primitori încât străinului îi dai casa și masa ta. Dar asta până în momentul în care se leagă de credința copiilor tăi”, a mai spus Preasfințitul Ambrozie.
Slujba de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului de la Putna a fost oficiată de un sobor de peste 50 de preoți, printre care și înalte fețe bisericești din Ucraina și Republica Moldova, sobor condus de Episcopul Giurgiului, Preasfințitul Ambrozie.
La finalul slujbei, Episcopul Giurgiului i-a dăruit starețului Mănăstirii Putna, Melchisedec Velnic, un tricolor și două statui, una cu Ștefan cel Mare călare și una a domnitorului Vlad Țepeș, sculptate de copiii din taberele organizate la inițiativa Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel.
Politicienii nu au lipsit nici anul acesta de la slujba de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului
La hramul Mănăstirii Putna au participat credincioși din toate colțurile județului și din țară, mulți dintre aceștia venind îmbrăcați în costume populare, cei cu care am vorbit spunându-ne că astfel vor să păstreze tradițiile moștenite din strămoși.
Printre cei care au venit sâmbătă la Mănăstirea Putna s-a numărat și comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, senatorii PSD Ovidiu Donțu și Neculai Bereanu. La slujba religioasă au asistat și președintele PNL Suceava și secretar general al partidului, senatorul Gheorghe Flutur, vicepreședintele PNL pentru Regiunea de Nord-Est, deputatul Ioan Balan, senatoarea PNL Steliana Miron, viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi, lângă aceștia fiind prezent și primarul comunei Putna, Gheorghe Coroamă.
Printre cei care au participat la slujbă s-a numărat și prefectul județului Suceava, Constantin Harasim.