Nu, nu ne mai miră

Aș putea scrie articolul foarte simplu, alcătuind doar un șir de întrebări: de ce?, până când?, cum e posibil? Etc. Mărturisesc însă că detest întrebările retorice (că, de răspuns, oricum n-are cine s-o facă) astfel încât încerc de unul singur să descâlcesc tainele comportamentului adesea penal al fotbaliștilor în general, al steliștilor în special și al lui M.M. Stoica întotdeauna! Cel mai recent caz, cel al lui Carlos, îmi produce bătăi de cap suplimentare, în sensul că dacă de la un Rădoi căruia aura de lider îi conferă, în loc de responsabilități, doar tupeu suplimentar (la care se adaugă relația de cumătrie cu patronul, și ea generatoare de gărgăuni adiționali), de la un portughez oarecum izolat într-o țară nu tocmai vecină și doar vag prietenă te-ai aștepta să fie numai miere și zâmbet în relația cu presa, pe care orice om normal, indiferent de locul de muncă, nu și-o poate dori decât cordială, dacă nu de-a dreptul amicală. Dar în cazul lui Carlos, lucrurile scapă nițeluș din cadrul logicii. Mai întâi, s-o lămurim pe aia cu meseria: la Boavista, domnia sa era mai rezervă decât a fost, să zicem, Adi Ilie la Valencia. Dovadă și faptul că ăia au scăpat de el pe o sumă derizorie, cu toate astea exagerată pentru valoarea (!?) pe care ne-a etalat-o de la primele apariții. Și de la mai toate celelalte care i-au urmat, fiindcă n-a fost, practic, meci important, la care să nu ia goluri de toată panarama, apogeul atingându-l, desigur, la Middlesbrough. Nu-i de mirare că, neavând cine știe ce treabă cu apăratul, și-a găsit o altă îndeletnicire: băutul. Peste toate, după cum l-am auzit vorbind, n-are nici I.Q.-ul mai răsărit decât media din țara unde joacă. Așa stând lucrurile, la ce s-ar fi așteptat, tembelul, din partea presei? La elogii pentru gafe? La „hai noroc, dăm și noi un rând?” Cât privește restul, adică I.Q.-ul derizoriu, acesta e dovedit că se repede, ca prostu’, la primul ziarist care-i iese-n cale. Iar când, în loc de șuturi și amenzi primește un consistent suport de la derbedeul suprem, M.M. Stoica, atunci nu ne mai miră de ce la Steaua până și performanța pute.