Nu, nu-i ceasul rău!

După ce timp de zeci de ani am trăit într-o minciună devenită norma de existență, am sperat că odată cu intrarea într-o lume pe care o credeam poate nu de vis, dar măcar normală, să renunțăm naibii la falsificarea „din vorbe” a realității și să proiectăm imaginea reală, nefardată, a tot ceea ce ne înconjoară. Printre adevărurile cele mai lesne de demachiat se numără cele din sport, întrucât aici performanța vorbește de la sine despre valoare, și în mod evident nu poți face din învins învingător și din alb negru (aoleu!!!, o fi voie să spun așa?, sau trebuie caîn loc de negru să zic „o nuanță mai întunecată de alb”!?). În sfârșit, să trec la subiect. Continuăm să facem pe patrioții, mai ales la televiziunea publică, și am ajuns să o luăm razna în așa hal, parcă mai rău decât pe vremea lui Ceașcă, încât comentatorilor le e efectiv teamă să spună că prostul e prost și nesimțitul chiar nesimțit, și o țin langapână în ultima secundă a disputei din oricare sport cu „momentul de răscruce” (care evident că nu vine niciodată), cu „răsturnarea de situație” (care nu se răstoarnă cât îi hăul!), cu „concentrarea”, „puterea de revenire”, „inspirația” etc și etc. În meciul cu Coreea de Sud era evident că în teren, fraudulos numită „România”, era o echipă de bagabonți, de „vopsiți”, de panarame necalificate, târâite pe partea ailaltă de planetă ca să…ce!?! Ca să-și dea autogoluri fără număr, să facă penalty-uri, să ia cartonașe roșii, să rateze indirectă din 7 metri!!! Unde e ghinion aici? Unde e lipsa de inspirație? Unde e ceasul rău? Ceasul rău e doar ăla în care s-a născut fiecare din bagabonții ăia, dotați cu câte un singur neuron (și ăla avariat!) și cărora nu le stă mintea aia puținăla munca aia pentru care sunt plătiți regește, ci doar la gagici penale, mașini mega-benga, lanțoage de aur și tatuaje mai jmechere decât au „artiștii” lor, maneliștii, tot penali și ei. Drapel, țară, imn? Alea-s pentru fraieri.