Nu, nu e de glumă

În urmă cu vreo doi, trei ani, pe când așteptam cu sufletul la gură fiecare nouă prezență a Simonei Halep cu speranța unor noi victorii și a urcării în clasamentul WTA, iar în loc de astea aveam parte doar de înfrângeri rușinoase, în primele tururi ale turneelor de indiferent ce categorie, îmi făcusem un obicei din a face mișto de justificările Simonei pentru bătăile încasate. De fiecare dată era vorba despre o problemă medicală, acestea migrând de la umăr la omoplat, de aici la tendonul lui Achile, asta când nu erau probleme cu stomacul ori cu coapsa dreaptă. Sau stângă. Sau cu orice altceva. Celor care am mai văzut ceva sport și ceva sportivi la lucru ne era cât se poate de limpede că problemele Simonei erau, toate, localizate în cu totul altă zonă. Ei, și după ce a schimbat antrenorii, nu știu cum ultimul a reușit să o trimită la consiliere exact acolo unde trebuia. Doamna aia psiholog a făcut minuni, momentul în care Simonei i-au dispărut absolut toate problemele fiind și cel în care și-a început ascensiunea spre locul 1, pe care s-a și așezat temeinic. În anul de când îl ocupă, aproape că am uitat de perioadele alea de criză și de penibile justificări medicale, la înfrângerile din ultimul an, absolut firești în sport, Simona ne mai încercând să dea vina pe te miri ce. Tocmai de aceea, am rămas profund surprins de verdictul medical aproape înspăimântător venit după ultima înfrângere: hernie de disc! Indiferent de cât de gravă sau de ușoară e hernia, cu asta nu te joci. Poate însemna sfârșitul carierei, dacă e tratată cu superficialitate. De aceea, înainte de a-i dori Simonei să rezolve urgent problema, mai zic și că dacă e să pună în balanță cariera cu sănătatea pe termen lung, nu e decât o singură alegere, chiar dacă dureroasă. Oricum, locul ei în clasamente este trecător, în timp ce acela din inimile noastre este veșnic.