S-au întrecut televiziunile, mai întâi, apoi și ziarele de a doua zi în a metaforiza catastrofa de alaltăieri, găsind, cu obișnuita risipă de imaginație („amical de lux”, „rezervă de lux”, „antrenor de lux” etc.) prilejul de a numi toate, absolut toate, acea zi ca fiind „joia neagră” a fotbalului românesc. Nu-i deloc așa: nu-i vorba de o singură zi (care ar putea fi luată drept un accident, chiar colectiv, cum a fost acesta) ci de finalul grotesc dar absolut previzibil al lanțului de porcării la care se dedau absolut toți cei angrenați în fenomen și pentru care, tot până alaltăieri (sper) nu exista lege. Coincidența fericită face ca în aceeași zi în care echipele românești deveneau comicii Europei fotbalistice, un număr (totuși prea mic, dar cu siguranță că, după cum le e caracterul, vor avea grijă să-și dea în gât încă numeroși parteneri de golănii penale) de „oameni de fotbal” să fi fost trimiși în judecată pentru fraude de multe milioane de dolari, durați cu egală nesimțire și de la stat (prin evaziune fiscală) dar și de la cluburile pe care declară că le iubesc ca pe propriii copii, dar de care li se rupe, cu probe de data asta.
Grosul infractorilor se află în bătătura și în jurul lui Dinamo, avortonul suprem nu doar al fotbalului, ci al întregului sport românesc, pentru că unde se pot da tunuri mai mari dacă nu în curtea și cu sprijinul Miliției?
Așa cum era de așteptat, Dinamo și vară-sa, Rapid, au trântit mucii în fasole, în loc să trântească mingea în ațele adversarilor. Cine s-o fi făcut? Malacul ăla poreclit la mișto „Săgeată”? Nu, că era accidentat, spre norocul lui (da’ și-al nostru, că ne-am fi enervat, sigur, încă mai tare), așa că după ce ne pricopsirăm cu alde Bratu (ăsta când dracu’ a dat vreun gol, că eu nu-mi amintesc), cică „vitezist” (de-l depășeau la alergat tot câte trei olandezi odată), Dănciulescu (alt golgheter!?) și Cristea, mai pe la urmă au izvorât limbricul de Mitea (un fel de Bambi) și, desigur, Goian ăl’ mic, da’ viteaz ca fra-su’, că nu ne făcuserăm destul de râs și fără ei. Rapidul are norocul că nu știe în ce limbă trebuie să-i înjuri ca să te priceapă toți. Pe fond, încă n-a fost mai breaz ca Dinamo, ba dimpotrivă. Cât privește Urziceniul și Vasluiul, nu poți spune că nu s-au străduit. Dar dacă nu-i cu cine…
N-a fost „ziua neagră”, ci ziua adevărului. În fond, pe o scală de la 0 la 5, restul Europei e cam pe la 5. Iar noi, doar puțin sub 0.
