Nu-i doar chestiune de bani



Dacă tot a venit vacanța, atunci mai toate întâmplările din lumea sportului au și ele un aer de relaxare, competițiile serioase fiind pe stand-by. În această conjunctură, sâmbăta trecută, ne-am bucurat să vedem că și la noi se poate organiza o chermeză având drept pretext tenisul, cu acest prilej în arena clujeană adunându-se câțiva sportivi importanți în circuitele mondiale, atât la feminin, cât și la masculin. Cu mențiunea că dintre aceștia, unul parcă nu prea avea ce căuta, măcar atât timp cât se află între primii în lume, cu șanse serioase de a reveni chiar pe locul 1. Pentru aceasta însă, parcă mai importantă ar fi fost acomodarea timpurie cu iarba, suprafață pe care urmează marile turnee. Plus faptul că în acest gen de spectacole este foarte important să ai mult umor, ceea ce în cazul nostru… nu e cazul! Pe parcurs, după ce la început chiar se ambalase, domnișoara în cauză a reușit să se detașeze cât de cât, ba furnizând și cel mai gustat moment din spectacol, cel în care a dat un retur aproape perfect din tribună, acolo unde sărise mingea servită de Marius Copil. Deloc surprinzător, celălalt moment remarcabil i-a aparținut lui Emil Boc, cel care ca suporter și show man este cu totul altceva decât sinistrul fost premier. Boc a servit parodiind gesturile de psihopat ale lui Nadal, atrăgând binemeritate urale din tribune. Cam pe la aceleași ore, în partea opusă a continentului, alți mari sportivi, dar nu numai, se adunau la Sevilla spre a participa tot la un eveniment monden: nunta enormului fotbalist Sergio Ramos, căpitanul lui Real Madrid. Unii n-au primit invitații, alții au primit, dar nu le-au putut onora (aflându-se, cum ziceam, mai toată lumea în vacanță, iar de la Los Angeles ori din Hawaii parcă nu-ți vine să tragi o fugă până la Sevilla), în sfârșit, așa cum a fost cazul lui Iker, precedentul căpitan al Real-ului, probleme medicale împiedicând prezența la… concertul AC/DC! Fiindcă, dacă n-ați aflat încă, principala prestație muzicală la această nuntă a aparținut chiar faimosului grup australian, ai cărui fani sunt ambii miri. „Cântarea” a costat cică fix 1 milion de euro. Îmi vine doar să mă întreb dacă și Simonica va avea marele noroc de a-și găsi un mire cu aceleași gusturi, respectiv să fie fan declarat de-al lui Marcel Pavel. Care prezintă și marele avantaj de a costa cam de 1000 de ori mai puțin.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)