Subiectul acesta l-am mai atacat și cu alte prilejuri, tot nefericite, dar de data asta parcă se impune o altă abordare. După cum se știe, bwin este una dintre cele mai mari și mai reputate case de pariuri online din lume. Dacă nu chiar cea mai. Printre multele chestii pe care le sponsorizează, că e de unde, se numără și niscai echipe de fotbal. Probabil și din alte sporturi, dar pe mine partea cu fotbalul mă preocupă. De altfel, chiar în numărul anterior al rubricii mele, sâmbătă, tocmai ce am scris despre anchetele aproape hilare cu care amenință alde UEFA, dar și FRF (că doar n-o fi mai proastă!), în legătură cu ceva (sute?, mii?, zeci de mii?) meciuri trucate, în relație directă cu casele de pariuri. Revin: printre sponsorizatele de bwin se numără și iubirea mea veșnică, Real de Madrid. Trecând peste amănuntul că este profund ilogic și pe deplin imoral ca o casă de pariuri să susțină cu bani (cum, care bani?, ăia din pariuri!) orice fel de sport, de echipă, de sportiv, de competiție, ale căror nume se regăsesc și în lista de pariuri, de fiecare dată când dragii mei „madridistas” reușeau câte un rezultat-minune, ca de exemplu celebrul 1-5 cu Alcorcon în „Copa del Rey” de acum vreo doi ani, dădeam vina (de fapt, încercam să găsesc justificarea) pe casa de pariuri amintită. Se pare că la fel gândeau (și gândesc încă) și televiziunile care transmit meciurile din Primera Division, fiindcă după fiecare gol încasat când nu te aștepți de Real Madrid, prima imagine este cu câte un piept de „realist” pe care se vede scris foarte clar „bwin”. Nu mai departe de alaltăseară, când dementul de Falcao a trecut, ca nouri lungi pe șesuri, printre Pepe și Ramos, iar apoi a săltat-o pe „dânsa” ușurel peste Casillas, prima imagine după cataclism a fost chiar cea cu pieptul lui Iker. Când s-a făcut 2-1, mi-am zis că așa era chestia, cu x pauză și 1 final. Numai că a venit 2-2, scor la care varianta bwin nu mai stă în picioare. Rămâne doar ideea că Real joacă, pur și simplu, prost rău.